Florin Cîțu refuză să meargă la Comisia economică! Cum își explică decizia

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 04-02-2020 11:45

Actualizat: 04-02-2020 11:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Florin Cîţu trebuia să fie audiat, marţi, în Comisia economică a Senatului, însă acesta a refuzat.


Ministrul Finanţelor a transmis, însă, o scrisoare în care precizează că instituţia pe care o conduce nu se ocupă de politica de creditare sau de contractarea de datorie publică, astfel obiectul audierii nu există.


„Ministerul Finanţelor Publice nu se ocupă de politica de creditare a ţării şi nici de contractarea de datorie publică. Dacă nu cumva este o confuzie sau o eroare de redactare a invitaţiei pe care ne-aţi făcut-o, vă informăm că alte instituţii, respectiv băncile comerciale se ocupă de politica de creditare.


acelaşi timp, nu este foarte clar ce doriţi să analizaţi în legătură cu contractarea sistematică de datorie publică, întrucât această definiţie nu apare nicăieri în atribuţiile MFP”, se arată în scrisoarea transmisă preşedintelui Comisiei economice, Daniel Zamfir, de către Florin Cîţu.


Ministrul Finanţelor susţine că aşteaptă o altă invitaţie din partea comisiei, însă aceasta să fie „reformulată în termenii economico-financiari consacraţi”.

Pe ordinea de zi a comisiei de buget şi a comisiei economice din Senat apare audierea lui Florin Cîţu, respectiv „Analizarea aspectelor referitoare la impactul major al politicii de creditare derulată de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv contractarea sistematică de datorie publică, precum şi alte aspecte referitoare la politicile publice derulate de Ministerul Finanţelor Publice”.

Şedinţa comisiilor de specialitate urma să aibă loc marţi, la ora 11:00.

Vezi și:

Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la stat

Salariu imens la ANAF! Cât câștigă lunar un consilier superior

Tot mai mulți magistrați vor să se pensioneze

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri