Antreprenorul care a dezvoltat rețeaua "5 to go" readuce în actualitate un concept emblematic din perioada comunistă, şi anume Lacto Bar.
Omul de afaceri Radu Savopol pregătește lansarea unui nou brand derivat — „Lacto Bar by 5 to go”. Conceptul este inspirat de localurile anilor ’60, unde românii consumau lapte, produse lactate și gustări simple, precum cornuri și covrigi.
Vor vinde lactate și produse derivate
Un astfel de local "Lacto Bar" era poziţionat, în vremea comuniştilor, lângă fosta cofetărie Scala. Acolo se găsea mămăliguța proaspătă servită cu brânză și smântână la prețul de 6 lei.
„Brandul avea notorietate mare înainte de ’89, era un brand pe care părinții noștri îl accesau destul de des, era un brand mai cool pentru acea perioadă.
Ideea este că mă gândeam demult la câteva locații care să aibă focus pe lactate și produse derivate, așa că am făcut research și am văzut că brandul îi aparține lui Raul Ciurtin (cel care a dezvoltat brandul Albalact și l-a vândut către Lactalis)", spune fondatorul lanţului, Radu Savopol, potrivit Profit.ro.
Miza lui Radu Savopol este pe români care cunosc brandul dinainte de 1989.
“Eu am rămas total surprins când l-am sunat pe Raul și i-am spus intenția mea cu Lacto Bar by 5 to go. Rar am întâlnit în România astfel de oameni de business care să fie atât de deschiși și de amabili!
Nu am să uit niciodată cele câteva discuții cu el și am să îl dau exemplu de fiecare dată, un exemplu de normalitate!
Îi mulțumesc pentru cesiunea brandului fără nicio pretenție și i-am promis că voi încerca să îl relansez așa cum trebuie! Povestea Lacto Bar este lungă și, dacă dai un search, ai să găsești multe poze și povestea celui de pe Magheru!”, a mai afirmat Savopol.
"5 to go" lansează şi franciza Espresso
Reţeaua de cafenele "5 to go" lansează un nou concept, Espresso. Antreprenorii care vor cumpăra licenţa pot folosi o rulotă echipată „la cheie“ pentru a vinde produsele, gândit ca un business cu un cost redus de investiţie, potrivit zonelor cu spaţii comerciale limitate.
Valoarea finală a taxei în 2025 va fi de 2500 euro + TVA, comparativ cu 4500 euro + TVA, cât reprezintă taxa standard. Finalizarea comenzii durează între 45 si 60 de zile de la plata avansului.


















