Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, avertizează că fondul de rezervă al României este la cota de avarie. Declarația oficialului din fruntea vistieriei statului vine în contextul în care, în anul electoral 2024, premierul Marcel Ciolacu aproape a golit fondul de rezervă al țării.
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a făcut o serie de declarații alarmante referitoare la în fondul de rezervă bugetară pe anul 2025. Astfel, acesta dispune în prezent doar de sume mult mai mici, „sute de milioane de lei”, față de „multe miliarde de lei”, cât au fost anul trecut, informează Hotnews.
Fondul de rezervă al României este la un minim istoric
Chestionat în legătură cu fondul de rezervă bugetară, ministrul a răspuns foarte direct că acesta pur și simplu „nu există”. Ulterior, oficialul a revenit asupra declarației sale, nuanțând că va fi un fond de rezervă, dar unul limitat, „pentru a nu da naștere unor cheltuieli cum au fost anul trecut”.

„Nu ne putem încadra în 7% (n.red. - deficit bugetar) dacă în fiecare zi inventăm un motiv pentru care trebuie să mai suplimentăm în stânga, în dreapta, bugetul, pentru a mai face niște plăți”, a precizat ministrul, cu aluzii directe către larghețea cu care Guvernul Ciolacu a făcut anul trecut diferite plăți cu miză electorală, menite să atragă simpatia electoratului.
Barna a mai explicat că, în prezent, fondul de rezervă al României a ajuns la un minim istoric. Practic, „în fondul de rezervă avem banii pentru alegeri și, într-adevăr, avem o sumă pentru forță majoră, dar chiar o sumă mică”.
Guvernul Ciolacu a ocolit rectificarea bugetară și a golit fondul de rezervă
În context, este important de știut că Guvernul Ciolacu a cheltuit, anul trecut, circa 65 de miliarde de lei din fondul de rezervă bugetară, preferând această formă controversată de alocare a banilor în locul unei simple rectificări bugetare, notează Europa Liberă.
Astfel, Guvernul Ciolacu, în primul mandat, a alocat diferitelor instituții din subordinea sa, în perioada septembrie 2023 - octombrie 2024, prin fondul de rezervă, nu mai puțin de 65 de miliarde de lei (13 miliarde de euro). Adică 11% din întregul buget al statului pe 2024.
În consecință, cifrele arată că Executivul a cheltuit de două ori mai mult decât toate guvernele de la intrarea României în Uniunea Europeană până în 2023. În trecut, premierul Marcel Ciolacu cataloga fără rezerve această procedură ca fiind una „penală”.



















