Munca şi lucrătorii vor fi afectaţi de inteligenţa artificială, a transmis într-un raport, Fondul Monetar Internaţional.
Aproape 40% dintre meserii vor fi afectate, într-o formă sau alta, de inteligenţa artificială. Unii angajaţi vor beneficia de o creştere a productivităţii, ajutaţi de AI, în vreme ce alţii îşi vor pierde complet locul de muncă.
Aceste efecte vor fi mai vizibile în cazul ţărilor cu economii mai dezvoltate. Aici, procentul ar putea fi mai aproape de 60%.
Pe de altă parte, AI va avea un impact mai redus în cazul economiilor în curs de dezvoltare şi al ţărilor cu venituri mici.
Mai mult, se arată în acelaşi raport, inteligenţa artificială va creşte inechităţile sociale, iar politicienii ar trebui să abordeze cât mai curând problema pentru a evita viitoare tensiuni sociale.
Inegalitatea va fi generată de faptul că angajaţii cu salarii deja mari vor fi ajutaţi în munca lor de AI, în vreme ce job-uri care oferă venituri mai mici ar putea fi desfiinţate şi preluate de inteligenţa artificială.
În acest timp, reglementarea AI-ul întârzie să fie făcută. În Uniunea Europeană încă se poartă negocieri pe marginea unor măsuri de protecţie, în vreme se Statele Unite nu s-au decis dacă este sau nu nevoie de această reglementare, scrie news.ro
Fondul Monetar Internaţional vine cu vești proaste! Și românii sunt vizați! Își vor pierde complet locul de muncă
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



