Forțele Navale Române participă vineri, 6 ianuarie, începând cu ora 10.30, la Constanța, la activitățile prilejuite de sărbătoarea religioasă a Botezului Domnului. Marinarii militari, alături de Muzica Militară a Forțelor Navale, vor fi prezenți în fața Catedralei „Sfinții Petru și Pavel” și vor face parte din Garda de Onoare constituită pentru a parcurge traseul dintre catedrală și Portul Turistic „Tomis”, împreună cu soborul de preoți, carele cu apă și credincioșii participanți la procesiunea religioasă, transmite Biroul informare și relații publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale.
La slujba de sfințire a apelor, Centrul de Scafandri va participa cu șase scafandri de asigurare, zece înotători profesioniști și două bărci de tip „Bombard” cu câte doi scafandri la bord, care vor lua parte la recuperarea celor trei cruci aruncate în apă de Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, un echipaj de prim-ajutor va fi prezent la activitate, pentru a asigura măsurile de prevenire și gestionare a eventualelor situații de urgență.
La slujba de Bobotează vor mai fi prezente și cadre militare ale celorlalte categorii de forțe din Armata României și reprezentanți ai autorităților publice locale din garnizoana Constanța, precum și ai altor organizații nonguvernamentale.
Forțele Navale Române, prezente la slujba de Bobotează!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-01-2023 12:35
Trending

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

02 marActual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

02 marActual



