Fost comandant NATO: 'Se apropie 9 mai. Are o valoare deosebită în cultura militară rusă pentru poporul rus în general și trebuie să se realizeze ceva ce poate fi vândut poporului'

Autor: Ion Motea

Publicat: 01-05-2022 10:51

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Generalul în rezervă Mircea Mîndrescu, fost comandant în cadrul NATO, a explicat importanța vizitei șefului Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gerasimov, în zona orașului ucrainean Izium, aflat la 120 de kilometri de capitala Kiev.


 



În acest moment, teatrul de operațiuni militare conține întregul teritoriu al Ucrainei, iar în Kiev avem comandamentul strategic care este vizat. Avem fel de fel de atacuri care înseamnă că acele zone sunt zone importante din punct de vedere logistic, militar.

Se apropie 9 mai și toți știm că 9 mai are o valoare deosebită în cultura militară rusă pentru poporul rus în general și trebuie să se realizeze ceva ce poate fi vândut poporului până pe 9 mai. Nu mai e mult.

Comandantul vine să controleze și să observe zona cea mai importantă. Acolo unde decizia se ia. Iziumul este o  asemenea zonă. În această zonă găsim forțele ucrainene cel mai bine dotate, cele mai instruite, care luptă din 2014 în această zonă și care sunt îngropate la pământ în lucrări de fortificație care seamănă cu cele din Primul Război Mondial. De aici explicația înaintării extrem de grele a rușilor.”, a explicat generalul Mircea Mîndrescu, la Antena 3.


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri