sursa foto:  playtech.ro

Fost ministru al Economie: ‘Impozitarea pensiilor speciale peste nivelul unei pensii medii este o idee foarte bună. Cum au reușit?’

Deputatul USR Claudiu Năsui apreciază intenţia PSD de a supraimpozita pensiile speciale şi salariile mari, dar se arată neîncrezător că banii obţinuţi din „contribuţia pentru sănătate şi educaţie” vor fi folosiţi în scopul anunţat.

„Impozitarea pensiilor speciale peste nivelul unei pensii medii este o idee foarte bună. Pensiile speciale sunt un simbol al inechităţii în România. Cei care au fost apropiaţi de centrii de putere ai statului şi-au atras atâtea privilegii încât pot să iasă la pensie la 45 de ani cu pensii de peste zece ori mai mari decât pensiile pentru care românii normali sunt obligaţi să plătească lună de lună până la 65 de ani sume foarte mari (25% din salariu)”, scrie fostul ministru al Economiei, pe Facebook.

Năsui consideră că impozitarea salariilor la stat peste nivelul salariului preşedintelui ţării este de asemenea „o idee foarte bună”. În acest sens, adaugă că există persoane angajate la stat care ajung să aibă salarii mai mari decât preşedintele Statelor Unite ale Americii.

„Există un caz care avea pe lună mai mult decât toţi miniştrii din guvernul din care am făcut parte la un loc. Cum au reuşit? Treptat, cu excepţii peste excepţii, cu sporuri peste sporuri şi, evident, contacte politice ca să poată să aibă peste 30 de mii de euro pe lună. Deci propunerea de supra-impozitare peste nivelul salariului preşedintelui este o soluţie foarte bună”, adaugă deputatul USR.

El consideră însă că „marea problemă” o reprezintă „contribuţia pentru sănătate şi educaţie”, deoarece banii „se vor duce în marea găleată” a bugetului general consolidat.

„În primul rând, numele zici că este dat de un escroc în căutarea marelui tun. Banii evident că nu se vor duce doar la educaţie şi sănătate, la fel cum cei din accize nu s-au dus în autostrăzi. Termenii sunt puşi acolo pentru că sună bine şi poate păcălesc pe cineva. În realitate, banii se vor duce în marea găleată a bugetului general consolidat. De unde se va finanţa tot ce se finanţează şi acum. Inclusiv pensiile speciale şi banii pentru firmele de partid (PNDL)”, scrie Năsui.

În privinţa contribuţiei pentru Sănătate şi Educaţie din partea firmelor mari, pe o durată limitată, deputatul USR adaugă că măsura este „dezastruoasă” şi că riscă să genereze creşteri de preţuri. În acest fel, consideră Năsui, „statul va folosi companiile cu cifră de afaceri mare pe post de taxatori” ai românilor.

„Din ce se ştie până acum, urmează să fie impozitate firmele cu vânzări mari. Şi contribuţia va fi calculată pe cifra de afaceri, adică pe vânzări. Care e problema? Problema este că firmele cu cifră de afaceri mare sunt în marea majoritate a cazurilor şi cele cu marjă mică. Firme de telecom şi lanţuri de magazine. Ce vor face toate aceste companii? În niciun caz nu vor funcţiona în pierdere. Aşa că îşi vor mări preţurile. Dacă nu reuşesc imediat, îşi vor reduce activitatea şi tot vor mări preţul”, scrie Năsui, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare