Fost ministru de Finanțe, despre reforma pensiilor speciale: 'CE nu va renunța la plafonul de 9,4% din PIB. Sau renunțăm noi la bani, la PNRR, îl blocăm'

Autor: Ion Motea

Publicat: 17-02-2023 09:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe, a afirmat că reforma pensiilor speciale pune mari probleme și va fi foarte greu de implementat, mai ales că situația se și joacă politic. În opinia lui, s-ar putea ajunge chiar la suspendarea PNRR.


 

Unul dintre cele mai importante jaloane din PNRR reprezintă reforma sistemului de pensii. Asta cere Comisia Europeană. Din momentul în care a apărut Legea 127 privind sistemul de pensii, Comisia a spus că e un sistem nesustenabil și de asta am ajuns la deficit bugetar 10% în 2020. Deci va fi foarte greu să treacă peste acest jalon și dacă nu vor veni să reformeze…”, a declarat Ialomițianu, pentru B1 TV.

Acesta a susținut apoi că trebuie redusă suma din buget cheltuită cu plata pensiilor, or proiectul de lege trimis de Guvernul PSD – PNL – UDMR în Parlament pentru vot „nu rezolvă această problemă și pensiile vor crește”.

În plus, legea va pica la Curtea Constituțională, căci judecătorii vor spune că „pensiile aflate în plată nu se vor recalcula, că e un drept câștigat. Deci va fi foarte greu. Ei au crezut c-o rezolvă românește, că o să-i păcălim…”, a continuat fostul ministru.

În opinia lui Ialomițianu, Comisia Europeană nu va renunța la plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii prevăzut în PNRR, dar nici guvernanții nu vor da înapoi: „Sau renunțăm noi la bani, la PNRR, îl blocăm. S-ar putea să fie suspendat. Și-mi pare rău. Și banii, deci nu vor veni banii. Se joacă și politic, mai e și CCR….”, conform b1tv.ro.








Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri