Fost ministru de Finanțe: 'Indexarea pensiilor se putea face și de la 1 septembrie anul acesta, dacă nu se tăiau cele două miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale'

Autor: Ion Motea

Publicat: 30-08-2022 20:45

Actualizat: 30-08-2022 20:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a declarat că dacă la rectificarea bugetară nu se tăiau două miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale, pensiile puteau fi indexate chiar de la 1 septembrie anul acesta.


 

Întrebat de unde disputa actuală pe tema indexării pensiilor, de parcă așa ceva nu s-ar mai fi făcut până acum, Ialomițianu a răspuns:

Pentru că nu au banii și dau vina pe alții. Pot să dea și alt procent. Nu pot să invoce că vor ști rata inflației numai în martie, la anul. Știm foarte bine că inflația e 15% și dacă luăm în calcul coșul zilnic și utilitățile, ajungem la 25-30%. Dau vina pe alții. Chiar am urmărit mesajele dlui Budăi (ministrul PSD al Muncii), nu mai dă vina pe dl Ghinea (fostul ministru USR al Investițiilor și Proiectelor Europene)”.


Chiar Comisia Națională de Progonză a dat datele legate de estimarea PIB-ului pe 2023, e estimat la 1519 miliarde de lei. Bugetul de asigurări poate fi la 143 de miliarde. Acum e 100 de miliarde. Se pot recalcula pensiile pentru eliminarea inechităților.

Problema e să vină cu banii, adică încasările bugetare. Deci nu mai pot să dea vina pe PNRR pentru 2023, pentru că se pot indexa cu 15 chiar 20%, pensiile chiar se pot recalcula. Deci acest lucru se poate face”, a mai afirmat fostul ministru al Finanțelor.

Ialomițianu a mai precizat că o indexare a pensiilor cu 5%, cum e vehiculat, „ar fi o rușine, dar „peste 10% ar fi ceva aceptabil”.

Ialomițianu, critici la adresa Guvernului pe tema pensiilor


Eu am spus că indexarea se putea face și de la 1 septembrie anul acesta dacă nu se tăiau cele două miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale, și PIB-ul permitea acest lucru, pentru că acum a ajuns la 1372 miliarde de lei, față de 1181 de miliarde de anul trecut. Deci PIB-ul permite, problema e eficiența guvernării și atragerea de bani la bugetul de asigurări sociale și bugetul de stat”, a mai declarat Gheorghe Ialomițianu, la B1 TV.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri