Un fost șef din Poliția Română a ajuns să beneficieze de o pensie de 13.000 de lei pe lună, după ce în ultimele luni de activitate a bifat zeci de ore suplimentare de muncă.
Este vorba despre un fost colonel în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, șef al Serviciului Resurse Umane.
Polițiștii se pensionează la fel ca militarii. Ei primesc o pensie de serviciu calculată din media veniturilor brute pe cele mai bune șase luni din ultimii cinci ani.
Veniturile sunt mai mari în acele șase luni, pentru că majoritatea poliţiştilor fac atunci ture suplimentare, adică îşi majorează volumul de muncă şi implicit salariul. Iar baza de calcul a viitoarei pensii de serviciu o reprezintă 65% din această medie, pentru ca în final, pensia propriu-zisă să fie egală cu 80 de procente din baza de calcul, scrie Vremea Nouă.
Conform sursei citate, înainte să iasă la pensie, colonelul își trecuse un număr atât de mare de ore suplimentare, încât dacă le-ar fi respectat, ar fi trebuit să stea 24 din 24 de ore la serviciu. La sfârșitul anului 2016, când vasluianul se pregătea de pensionare, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a sesizat anomalia și l-a dat în judecată, atât pe el cât și pe alți colegi ai dânsului care au recurs la această metodă, solicitând instanței să nu ia în calcul perioadele în care aceștia și-au trecut numărul imens de ore suplimentare. Cum se întâmplă aproape de fiecare dată, instituția a pierdut procesul, lunile “umflate” cu orele suplimentare au fost luate în calcul pentru stabilirea pensiei, astfel că azi, colonelul, fost șef al Serviciului Resurse Umane încasează o pensie de 13.000 de lei în fiecare lună.
Fost șef din Poliția Română, pensie de 13.000 de lei pe lună! În ultimele luni de activitate și-a încărcat programul cu zeci de ore suplimentare de muncă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-12-2022 10:37
Trending

08 febPolitica
Rebelul Toma de la Buzău îl ia peste picior pe Sorin Grindeanu. Șeful PSD, acuzat că a intrat într-o etapă de „supraviețuire”

08 febEntertainment
Poze rare cu prima soție a lui Ilie Bolojan. Florentina i-a stat alături premierului vreme de două decenii

08 febActual
Masoneria din România abonată la banii statului. Politicieni și oameni de afaceri fac parte din Lojă

08 febActual
Gara din Brașov, victimă a unui Dorel original. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

08 febActual
Istoricul Thierry Wolton a analizat România. Concluziile francezului: „O diferenţă foarte importantă între comunismul lui Ceauşescu şi lumea de azi”

08 febActual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

08 febActual
14 stații Metrorex noi în tot Bucureștiul. Noua hartă a metroului din Capitală e mult mai mare ca până acum

08 febEntertainment
„Colivă nu se mănâncă”. Sofia Vicoveanca, primele gânduri după infarctul care a pus-o la grea încercare

08 febActual
Iarna se întoarce în forță în România. ANM anunță vreme rece și vânt în următoarele zile în cele mai multe zone ale țării

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



