tarom

Fosta șefă TAROM, anchetată! Ce ar fi făcut cu banii pe care îi primea de la companie

Mădălina Mezei, fosta șefă TAROM este anchetat de către Poliția Ilfov. Se pare că problema ar fi modul în care aceasta a folosit banii pe care îi primea de la compania aeriană pentru chirie.

Poliția Ilfov s-a autosesizat în acest caz, pornind de la informațiile furnizate de Mezei în declarația de avere.

Mădălina Mezei, revocată din funcția de director general al Tarom în octombrie 2019, dar și din funcția de director al filialei de la Bruxelles a companiei, la finalul anului trecut, avea stipulat în contractul de muncă două forme de remunerație, respectiv salariul și compensații financiare pentru plata chiriei.

Potrivit primelor informații, fosta șefă Tarom ar fi folosit banii pentru chirie pentru a achita ratele la un credit ipotecar.

În luna octombrie 2019, Consiliul de Administraţie al Tarom a anunţat că Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director general al companiei întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA şi nici anumite obligaţii care îi reveneau.

Vezi și:Lovitură pentru Guvernul Orban! Răsturnare de situaţie în privinţa dublării alocaţiilor! Mutare în regim de urgenţă, la Senat

Un fost șef SPP dezvăluie ‘Hienele Moraliste’: ‘Stați linștiți! SRI doarme pentru voi’

Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la stat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare