Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, riscă să fie sancţionat pentru refuzul de a condamna explicit invazia rusă în Ucraina. Partidul din care a făcut parte se pregătește să îi taie unele din drepturile speciale de care beneficiază ca fost şef al executivului federal, transmite AGERPRES
Conform unei propuneri a guvernului ce ar urma să fie aprobată joi de comisia pentru buget, Schröder îşi va pierde biroul pus la dispoziţie şi personalul aferent, dar îşi va putea păstra pensia şi protecţia personală.
Propunerea coaliţiei nu dă curs cererii opoziţiei conservatoare ca Schröder să-şi piardă şi pensia.
Opoziţia a argumentat că Schröder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de preşedintele rus Vladimir Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice ruse.
Gerhard Schröder a fost cancelar din 1998 până în 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului înaintea lui Olaf Scholz.
Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele, scrie AGERPRES
Fostul cancelar al Germaniei riscă să își piardă privilegiile din cauza legăturilor cu Rusia
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febExterne
SUA înăspresc controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

09 febExterne
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febExterne
Un italian a adormit la birou și a fost dat afară din cadrul companiei, însă a găsit dreptatea în instanță. Cu ce s-a ales bărbatul

09 febExterne



