Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu: 'În această țară trebuie să faci o reformă foarte serioasă. Resetarea ar trebui să înceapă dintr-un proiect guvernamental'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 21-01-2023 19:15

Actualizat: 21-01-2023 19:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vasile Dîncu, senator și fost ministru al Apărării Naționale, consideră că România are nevoie de o reformă serioasă. „Ar trebui să înceapă dintr-un proiect guvernamental”, spune el.  


„Nu suntem într-un raport dezastruos în ceea ce privește populația activă și cea inactivă. Cred că sunt inactivi în jur de 10 milioane. Raportul se tot deteriorează. La un moment dat, când vom avea un lucrător și doi pensionari și un lucrător care trebuie să îi țină în spate, va fi foarte complicat”, a declarat Vasile Dîncu.

Conform acestuia, sunt circa 5.4 milioane de români care muncesc în străinătate, iar asta ne va crea o problemă la plata pensiilor.


„În această țară trebuie să faci o reformă foarte serioasă. Resetarea ar trebui să înceapă dintr-un proiect guvernamental. Din 2017 nimeni nu a mai continuat descentralizare (simplificarea statului). Asta s-a întâmplat pentru că reflexul de conservare este mult mai mare decât nevoia schimbării pe care o resimte fiecare. Ne-a absorbit guvernarea de tip criză. A fost energia, pandemia, războiul. Toate au luat energia guvernamentală”, a adăugat fostul ministru al Apărării, conform gândul.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri