USR a transmis printr-un comunicat de presă că Guvernul României nu se mai ocupă de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precizând faptul că s-a îndeplinit doar nouă din cele 24 de jaloane şi ţinte din acest plan.
Reprezentanţii USR precizează că printre jaloanele importante pe care Guvernul le ratează se numără, de exemplu, pe Energie, Semnarea contractelor pentru dezvoltarea unei capacităţi de stocare a bateriilor de cel puţin 240 MW, Semnarea contractelor pentru investiţiile în lanţul de producţie a bateriilor şi în celulele şi panourile fotovoltaice, pe Păduri Adoptarea Strategiei Naţionale Forestiere pe baza căreia putem începe împădurirea şi reîmpădurirea a 56.000 de hectare.
„Este îngrijorătoare şi întârzierea de la Ministerul Educaţiei, unde încă nu au fost lansate apelurile pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier şi pentru echiparea laboratoarelor/atelierelor pentru ştiinţe. 600 de milioane de euro pentru dotarea şcolilor din România”, mai arată comunicatul de presă al USR.
„Suntem în faţa celui mai slab trimestru de la începutul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Stăm atât de prost încât Guvernul a decis să nu mai comunice pe acest subiect, jaloanele din trimestrul 3 parcă nici nu mai există. Mai îngrijorător este că nimeni nu mai pare că se ocupă efectiv de PNRR. Ceea ce vedem astăzi este fix eşecul acestui proces de coordonare. Ministerul Investiţiilor şi Reformelor Europene are formal rolul de coordonator al implementării PNRR. Am mai spus-o, ministerele, atunci când nu vor, nu se coordonează cu MIPE şi de ce ar face-o, când miniştrii au pârghii politice diferite într-un guvern în care premierul este mai mult purtător de cuvânt al deciziilor luate la sediul PSD? Nimeni până acum nu a răspuns politic pentru că nu-şi face treaba pe PNRR.
Situaţia este foarte gravă şi pe jaloane pe care ar fi trebuit să le îndeplinească încă din trimestrul 1, jaloane pe baza cărora România ar trebui să depună zilele următoare o nouă cerere de plată. Am tot atras atenţia, de exemplu, asupra jalonului care prevedea adoptarea Legii Avertizorului de Integritate, că legea e prost făcută şi nu respectă PNRR, s-au făcut că nu aud şi au măcelărit-o în Parlament. Au primit acum atenţionare de la Comisia Europeană că legea e proastă şi i-a apucat agitaţia să o refacă. În acest stil, ne va fi foarte greu să ducem la capăt PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform news.ro
Fostul ministru, Cristian Ghinea, atacă Executivul: Nimeni nu mai pare că se ocupă efectiv de PNRR
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



