Fostul premier şi lider al partidului de centru-dreapta Forza Italia (FI), Silvio Berlusconi, a susținut că liderul rus Vladimir Putin a fost împins de populaţia rusă, de partidul său şi de miniştrii săi să inventeze această operaţiune specială în Ucraina.
Magnatul, vechi prieten al lui Putin, care a condamnat războiul, a declarat pentru Porta a Porta că separatiştii au venit la Moscova, au spus presei că atacurile Ucrainei s-au soldat cu 16.000 de morţi, iar Putin nu a întreprins nicio acţiune să îi apere.
”Putin a fost împins de populaţia rusă, de partidul său şi de miniştrii săi să inventeze această operaţiune specială”, a afirmat fostul prim-ministru italian.
”Aşa că trupele trebuiau să intre (n.r. în Ucraina), să ajungă la Kiev într-o săptămână, să înlocuiască guvernul lui Zelenski cu oameni decenţi şi să se întoarcă o săptămână mai târziu”, a adăugat el.
Berlusconi a subliniat că ruşii au întâmpinat, în schimb, ”o rezistenţă neaşteptată, care a fost apoi alimentată de arme de tot felul din Occident”
”Războiul a durat mai bine de 200 de zile, situaţia a devenit foarte grea, mi se face rău când aud de morţi pentru că mereu am considerat că războiul este o nebunie de nedescris”, a conchis el, conform news.ro
Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, arată cine l-a împins pe Vladimir Putin pe calea războiului: Partidul său și miniștrii săi l-au pus să inventeze această operațiune specială
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



