Liderul PNL și fostul premier al României, Nicolae Ciucă, spune că polițiștii care protestează în stradă împotriva tăierii pensiilor speciale nu au niciun motiv să fie revoltați.
"Toate aceste măsuri, înainte de a le discuta politic au fost agreate cu instituțiile vizate. Cred că atunci când vor înțelege și vor vedea aceste măsuri nu vor mai protesta", a transmis Nicolae Ciucă.
Membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual vor protesta luni, timp de două ore, în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor, cerând scoaterea pensiilor militare din PNRR şi actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie, conform Agerpres.
"Având în vedere intenţiile legislative, comunicate public de către coaliţia de guvernare, de a trece, săptămâna viitoare, proiectul legislativ Plx 244/2023, prin Comisiile de muncă şi de finanţe ale Camerei Deputaţilor, în zilele de luni şi marţi, şi prin plenul acestui for decizional, în ziua de miercuri, 28 iunie 2023, vă informăm că, începând de luni, 26 iunie, timp de 3 zile, între orele 12:00-14:00, SNPPC va organiza proteste, în Parcul Izvor, întrarea de la Camera Deputaţilor", se menţionează într-un comunicat al SNPPC.
Fostul premier, mesaj pentru polițiștii care protestează: Cred că atunci când vor înțelege și vor vedea aceste măsuri nu vor mai protesta
Trending

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

19 minute în urmăEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa
Articole Similare

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual
Electrocasnicele „economie” care îți umflă factura de curent. Plătești mai puțin când le cumperi, dar vei achita mai mult, pe termen lung

19 marActual



