Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate rus, anunţă că Moscova îşi intensifică producţia de arme de nouă generaţie pentru a se proteja de duşmanii din Europa, Statele Unite şi Australia, relatează The Guardian.
"Intensificăm producţia celor mai puternice mijloace de distrugere. Inclusiv cele bazate pe principii noi", a declarat Dmitri Medvedev duminică, într-o postare pe Telegram, părând să se refere la noile generaţii de arme hipersonice de care Moscova face mare caz în ultumii ani.
"Inamicul nostru şi-a făcut loc nu doar în provincia Kiev a Malorusiei noastre. El se află şi în Europa, în America de Nord, Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi în alte locuri care au jurat credinţă naziştilor timpurilor noastre", a scris Medvedev, folosind termenul "Malorusia” (Rusia Mică) care descria în timpul Imperiului ţarist actualul teritoriu al Ucrainei.
De când Putin a trimis trupe în Ucraina, la 24 februarie, Medvedev, în vârstă de 57 de ani, considerat cândva un moderat, postează în mod regulat pe reţelele sociale mesaje din ce în ce mai bombastice şi mai radicale.
În condiţiile în care Moscova se află pe picior greşit în ofensiva sa din Ucraina, au existat temeri că Rusia ar putea recurge la arsenalul său nuclear pentru a obţine un progres militar. Vineri, Putin a declarat că Rusia şi-ar putea modifica doctrina militară prin introducerea posibilităţii unui atac de tip preventiv ca să dezarmeze un inamic, într-o aparentă referire la un atac nuclear. Şeful Kremlinului a susţinut, de asemenea, că rachetele de croazieră şi sistemele hipersonice ale Rusiei sunt "mai moderne şi chiar mai eficiente" decât cele ale Statelor Unite, conform news.ro
Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev: 'Intensificăm producția celor mai puternice mijloace de distrugere. Inamicul nostru se află și în Europa, în America de Nord, Japonia, și în alte locuri care au jurat credință naziștilor timpurilor noastre'
Autor: Cătălin Motea
Publicat: 11-12-2022 20:48
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



