Celebrul polițist a fost surprins în urmă cu puțin timp într-o ipostază în care nu a mai fost văzut prea des, până acum, de public. Agentul a participat la o operațiune dificilă, ajutând la prinderea principalilor suspecți în cazul unei crime.
Doi suspecți de crimă, prinși în Brașov
Marian Godină nu mai are nevoie de prea multe prezentări. În ultimii ani, a devenit o adevărată vedetă în mediul online, urmărit și admirat de oameni din toate colțurile țării. În ciuda faimei de care se bucură, nu a renunțat la meseria sa, punându-se uneori în pericol pentru a-și îndeplini misiunile, alături de colegii săi.
Oamenii legii s-au mobilizat imediat, după descoperirea trupului neînsuflețit al unui bărbat într-o valiză abandonată lângă un drum din Pungești, Vaslui.
În urma cercetărilor, suspecții principali au fost identificați, iar polițiștii au pornit în căutarea lor. Au fost descoperiți marți, 16 iulie 2024, tocmai în Brașov.
„În această seară, 16 iulie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, au fost depistate în municipiul Braşov, două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani şi femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungeşti, concubini, bănuiţi că ar fi fost implicaţi în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Onceşti, judeţul Bacău”, a informat Poliţia Română.
Te-ar putea interesa și: Scandal ca la ușa cortului între polițistul Marian Godină și Adrian Cioroianu! “Vă rog să nu vă sinucideți” vs “Ești un milițian penibil”
[caption id="attachment_340465" align="aligncenter" width="600"]
Foto: Facebook/ Poliția Română[/caption]
La operațiune a participat și Marian Godină
Două fotografii în care apar cei doi suspecți, imediat după ce au fost reținuți de oamenii legii, au fost publicate pe pagina de Facebook a Poliției Române. În imagini apare nimeni altul decât Marian Godină, care a luat parte la operațiune.
„Polițiștii din Brașov au prins posibilii suspecți din cazul de omor din Vaslui.”, anunța Poliția Română pe Facebook.
Imaginile au devenit virale, strângând câteva mii de reacții și comentarii. Românii l-au recunscut imediat pe Marian Godină și nu au ezitat să îl felicite pentru reușită.
„Felicitări Marian Godina”, „Felicitări #MarianGodina ai început în forță”, „Ăștia arată a polițiști adevărați! Bravo!”, „Bravo Marian!” - sunt doar câteva dintre mesajele trimise.
În secțiunea de comentarii îl descoperim chiar pe celebrul polițist:
„Să mai spună cineva că nu poți fi și tată în concediu de creștere a copilului, și polițist la forțele speciale.
Am sprintat după ei ca atunci când e pe foc laptele Măriucăi și dă în clocot”, a scris Marian Godină.
Te-ar putea interesa și: Marian Godină intervine în scandalul momentului: Dacă aș cârâi ceva la adresa mamei mele mi-aș lua-o pe cocoașă grav
















