Francois Hollande, vine în România

Autor: Florin Stoian, redactor

Publicat: 11-09-2016 18:00

Actualizat: 12-09-2016 00:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce a avut o întâlnire la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, președintele Klaus Iohannis îl va primi marți, 13 septembrie, într-o vizită de stat pe președintele Franței Francois Hollande.


Potrivit agendei pe săptămâna 12-18 septembrie a șefului statului francez, publicată de Elysee și citată de Agerpres, președintele Hollande se va deplasa la București și la Brașov.


La rândul său, purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a prezentat programul vizitei în România a șefului statului francez, Francois Hollande, precizând că obiectivul comun al acestei vizite îl reprezintă necesitatea întăririi parteneriatului strategic dintre cele două state și aprofundarea dialogului bilateral.


Potrivit acesteia, pe 13 septembrie la ora 9,00, președintele Klaus Iohannis îl va primi pe Francois Holland, la Palatul Cotroceni, iar convorbirile vor fi urmate de declarații comune de presă. Dobrovolschi a adăugat că cei doi oficiali vor face, apoi, o vizită la centrul de cercetare de la Măgurele, unde vor fi semnate acorduri în domeniul educației și cercetării.


La ora, 12,00, a precizat Dobrovolschi, cei doi șefi de stat vor participa la Forumul Economic "Parteneriatele franco-române de viitor".


"Este un forum important în care trebuie să analizăm puțin relația dintre Franța și România din acest punct de vedere. Franța este al patrulea partener comercial al României și al cincilea investitor. Obiectivul comun al acestei vizite de stat este necesitatea de a întări parteneriatul strategic între România și Franța și, evident, aprofundarea dialogului bilateral", a declarat purtătorul de cuvânt.


Mădălina Dobrovolschi a punctat că cei doi președinți vor discuta și despre regândirea proiectului european.


"Cei doi șefi de stat vor discuta despre ceea ce se întâmplă în acest moment cu regândirea proiectului european, viziunea pentru reconstrucția acestui proiect european, ceea ce se întâmplă după momentul Brexit. Un lucru important este că România și Franța pot contribui împreună, dar și substanțial la discuțiile care vor avea loc la summitul de la Bratislava, pe 16 septembrie", a mai spus Dobrovolschi.


În perspectiva vizitei în țara noastră a președintelui Francois Hollande, Guvernul României a adoptat, joi, trei documente care stabilesc măsuri pentru organizarea sezonului cultural România — Franța 2018, program cultural bilateral dedicat celebrării Centenarului României Moderne, precum și pentru dezvoltarea colaborării în domeniile educației și mediului.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri