Prețul franzelei de 300 de grame ar putea ajunge de vineri, 1 august, și la doi lei. Aurel Popescu, președintele Rompan, e de părere că consumul de pâine în România va scădea semnificativ în lunile ce urmează. Marile scumpiri vor lovi cozonacul și biscuiții.
Prețul pâinii populare, franzela de 300 de grame, cel mai de căutat produs de panificație, va creste de vineri, 1 august, cu cel putin 10%. Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria Morăritului, Rompan, susține însă că pragul majorării e greu de anticipat. El a precizat pentru bugetul.ro că nu ar fi deloc o surpriză dacă prețul pâinii ar crește chiar mai mult.
„O pâine populară ce va costa până joi, 31 iulie, 1,70, se va majora, să zicem, de vineri, 1 august, și până la pragul a doi lei. Iar diferența e explicabilă prin mai multe motive. În primul rând fiindcă noi, producătorii din domeniu, nu știm să apreciem cât mai exact pragul majorării. Teoretic, ar trebui să adăugam strict în preț 2%, rezultat prin creșterea TVA. Dar acestei majorări i se adaugă și creșterea accizei la motorină și benzină, dar și prețul nou al kilowatului/oră. În plus, mai apare și creșterea TVA la ingrediente. Efectiv, nu vom ști să apreciem cât mai exact valoarea scumpirilor ce se aplică din prima zi a lunii august”, adaugă același Aurel Popescu.
Mărirea taxelor și impozitelor afectează prețul alimentelor de bază
El spune că primele valori ale noilor facturi la consumul de energie electrică vor sosi in a doua jumătate a lunii august, însă va rămâne o diferență de timp în ceea ce privește celelalte facturi.
„Ce știm e că prin lege, la fiecare 25 ale lunii, trebuie să ne plătim datoriile către stat. Așa că, fiecare producător, va aștepta în primul rând să-i vină noile facturi, pentru a avea o imagine cât mai clară a noului preț. Dar asta ar însemna să creștem prețul pânii și în luna august și în luna septembrie, cel puțin. Chestia asta nu e deloc de încurajat, fiindcă are efect negativ asupra clientului. Pe scurt, nu poți vinde aceeași pâine cu 1,80 lei în august, iar din septembrie prețul să urce, motivat fiind, la 1,90 sau la 2 lei”, argumenetază Aurel Popescu.
Acesta dă ca exemplu costul ingredientelor folosite în industria panificației.
„Drojdia își va schimba și ea TVA-ul de la de la 1 august, unul care va ajunge la 21%. Doar că producătorii de pâine trebuie să o vândă cu 11%. Diferența de zece procente o vom suporta până când statul ne va returna diferența. Iar banii ăștia, din experiența noastră, nu se întorc la producători mai devreme de șase luni”, continuă seria explicațiilor același Aurel Popescu.
Prețul unui cozonac va exploda
Pe de altă parte, nu prețul pâinii populare ne va aduce cea mai mare supriză neplăcută.
„Atenție însă, nu franzela de 300 de grame ne va aduce surpriza cea mai mare, ci cozonacul. Mai exact, cozonacul și biscuiții! Iar asta din cauza faptului că taxa pe valoare adăugată la aceste produse va crește de vineri de la nouă procente, cât este azi, la 21%. Ce înseamnă asta? O majorare de cel puțin 20% pentru asemenea produse”, susține Aurel Popescu.
Potrivit datelor oficiale, românul consumă lunar, în medie, șase kilograme de pâine. Aurel Popescu e de părere că ultimele luni ale anului ne vor aduce cu siguranță o micșorare, poate chiar semnificativă, a consumului intern de pâine.
„După părerea mea, chiar dacă noi, producătorii, vom fi atenți la stabilirea noilor prețuri, fiindcă activăm pe o piață foarte dificilă, în care lumea e foarte atentă la preț, consumul de pâine va scădea. Omul va avea cu siguranță mult mai multă grijă să consume mai puțină pâine ca până acum și să arunce cât mai puțin posibil”, a conchis același Aurel Popescu.

















