În ciuda faptului că majoritatea românilor folosesc în mod corect Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), există și cazuri în care anumite persoane încearcă să-l fraudeze. Recent, un astfel de caz a fost descoperit de polițiști. O rețea de escroci dezactiva dispozitivele care compactau ambalajele, permițând astfel reintroducerea succesivă a acestora în aparate, obținând pe nedrept garanția de returnare şi tariful de gestionare, în valoare de peste 1 milion de lei.
Poliţiştii au descoperit în Strehaia, judeţul Mehedinţi, o reţea care ar fi fraudat Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) prin dezactivarea dispozitivelor care compactau ambalajele, permiţând astfel reintroducerea succesivă a acestora în aparate şi obţinând pe nedrept garanţia de returnare şi tariful de gestionare, în valoare de peste 1 milion de lei.
Cinci percheziţii au fost făcute în Bucureşti şi judeţele Mehedinţi şi Ilfov, la două societăţi comerciale şi la presupuşii infractori, într-un dosar penal care vizează constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.
Potrivit Poliţiei Române, administratorii celor două societăţi comerciale sunt bănuiţi că ar fi înşelat o companie de colectare a ambalajelor, în urma încheierii unor contracte în sistemul SGR.
Percheziţiile, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mijloace materiale de probă, s-au desfăşurat în cadrul Operaţiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor serviciilor de investigare a criminalităţii economice din Ilfov şi Bucureşti.
Poliția a depistat un nou tip de fraudă la automatele SGR
Potrivit anchetatorilor, doi bărbați şi o femeie din Strehaia ar fi constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a obține ilegal garanțiile şi tarifele de gestionare aferente ambalajelor returnate. Astfel, în calitate de reprezentanți a două societăți, aceștia ar fi indus în eroare o firmă de colectare a ambalajelor, în urma încheierii şi derulării contractelor de prestări servicii în cadrul Sistemului de Garanţie Returnare.
Se pare că membrii rețelei ar fi simulat activitatea de comerț prin intermediul a două supermarketuri dotate cu aparate de colectare a ambalajelor SGR, determinând Administratorul SGR să îi înscrie în Sistemul de Garanţie Returnare.
Ulterior, după semnarea contractelor, aceştia ar fi modificat echipamentele automate de colectare a ambalajelor (RVM) dezactivând dispozitivele care compactau ambalajele, permiţând astfel reintroducerea succesivă a acestora în RVM şi obţinând pe nedrept garanţia de returnare şi tariful de gestionare, în valoare de 1.097.293 de lei.
Totodată, membrii reţelei ar fi întocmit, în numele celor două societăţi, documente de evidenţă contabilă false care ar fi reflectat operaţiuni fictiv e cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.


















