În contextul economic actual, în care tot mai multe companii încearcă să-și micșoreze costurile, țara noastră pierde investitori străini importanți. Cea mai recentă retragere de pe piața locală este cea a grupului American Axle & Manufacturing Holdings. Compania americană a decis să închidă fabrica pe care o deținea la Brașov, după doar câțiva ani de la inaugurare.
În ultima perioadă, tot mai mulți investitori străini importanți au decis să se retragă de piața din țara noastră. Printre aceștia se numără și compania American Axle & Manufacturing Holdings, care a anunțat recent că va închide fabrica Tekfor din Brașov, unde lucrează aproximativ 60 de persoane.
Americanii pun lacăt pe o fabrică din țara noastră
Tekfor este un furnizor german de componente de precizie pentru industria auto. Compania a intrat în portofoliul americanilor de la AAM în anul 2022, în urma unei tranzacții evaluate la 125 de milioane de euro.
Reprezentanții AAM au explicat că decizia închiderii fabricii de la Brașov a venit în urma unei analize interne care a scos la iveală faptul că aceasta nu mai poate asigura decât o rentabilitate cu posibilități de creștere scăzute.
„Grupul AAM a decis să închidă fabrica Tekfor Brașov din Brașov, România. Această decizie a venit în urma unui studiu detaliat, efectuat la nivelul AAM, care a constatat o rentabilitate și posibilități de creștere scăzute ale fabricii.
Pentru a asigura viabilitatea și sustenabilitatea afacerii Grupului AAM în regiune, compania a încetat operațiunile la fabrica Tekfor Brașov și a consolidat restul afacerii prin intermediul fabricilor Grupului AAM din Rotenburg și Hausach (Germania).
Aceasta a fost o decizie dificilă, dar necesară, având în vedere provocările comerciale cu care se confruntă Tekfor Brașov. AAM apreciază sincer contribuțiile și angajamentul demonstrat de toți angajații acestei fabrici", a tdeclarat Matt Kuta, vicepreședinte AAM responsabil pentru operațiunile din Europa, potrivit Profit.ro.
Anul trecut, Tekfor Brașov a avut afaceri de 53,2 milioane lei, în creștere cu 5% față de 2023, însă a înregistrat o pierdere de 10,2 milioane lei, de la un profit net de circa 1 milion lei în anul precedent.
Unitatea a fost inaugurată în urmă cu câțiva ani
Grupul german Tekfor a deschis fabrica de la Ghimbav, județul Brașov, în anul 2021, având în plan creșterea numărului de angajați de la 23 la 60. Unitatea din țara noastră era cea de a patra din Europa, însă prima de pe bătrânul continent, în afara Germaniei, pe care companie Tkfor o deținea. În Germania, compania deține fabrici la Hausach, Rotenburg și Schmölln. De asemenea, mai deține unități de producție în Brazilia, Mexic și Statele Unite ale Americii.
„Au existat mai multe motive pentru care am ales Brașovul drept locație. Pentru noi a fost important să ne apropiem cu producția anumitor piese de clienții noștri din Europa de Est. Locația din Brașov este modernă și atractivă nu doar din motive de costuri. Diversificarea regională în România ne ajută de asemenea, să ne consolidăm competitivitatea internațională pe termen lung”, spuneau atunci reprezentanții grupului Tekfor.
În anul 2022, American Axle & Manufacturing Holdings a achiziționat compania germană Tekfor Group pentru 125 de milioane de euro. AAM deține aproape 80 de unități în 17 țări.



















