Gabriel Zetea dă de pământ cu fostul premier: Afaceri murdare! Asta a ştiut cel mai bine să facă Florin Cîțu

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 03-02-2023 10:15

Actualizat: 03-02-2023 10:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Deputatul PSD Gabriel Zetea a transmis vineri, pe pagina de Facebook, că fostul premier și ministru de finanțe, Florin Cîțu, a făcut afaceri murdare în pandemie împreună cu peneliștii, precizând faptul că pe noi ne-au închis în case pentru ca ei să îşi poată burduşi buzunarele, iar azi vin să ne dea lecţii de moralitate.


 


 


 


”Împrumuturi istorice făcute de Florin Cîţu în pandemie! DNA anchetează prejudicii de sute de milioane de euro! Mi-e greu să-l înţeleg pe dl Cîţu, cel mai dezastruos ministru de Finanţe şi, cu siguranţă, cel mai habarnist premier pe care l-a avut România între anii 2019 - 2021. Mi-e greu să înţeleg cum se trezeşte el, periodic, din letargie şi începe să emită judecăţi privind activitatea celor care ”dezgroapă” România din gaura în care PNL şi Florin Cîţu ne-au aruncat”, scrie Gabriel Zetea pe Facebook.

Deputatul PSD afirmă că, ”în 2021, când Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, fiecare român era deja mai sărac cu 2.300 de euro în urma măsurilor greşit aplicate, care au distrus puterea de cumpărare. Sub domnul Cîţu, inflaţia a crescut galopant datorită creşterii halucinante a preţurilor la energie, gaze şi carburanţi”.

” În acelaşi timp, datoria publică creştea cu 1.700 de euro pe secundă. În numai 11 luni de zile, ca ministru de Finanţe între 2019 şi 2020, Florin Cîţu a crescut ponderea datoriei în PIB de la 34,6% cât era în 2019, la 42,8% în august 2020. În 2 ani şi 10 luni de guvernare social democrată, plusul datoriei a fost de 79 de miliarde, faţă de 85 de miliarde în 11 luni, cu Florin Cîţu în fruntea Ministerului Finanţelor. După ce ne-a amanetat viitorul, Cîţu vine şi ne vorbeşte despre cum trebuie gestionat bugetul României! ”, spune parlamentarul PSD.

Zetea menţionează că ”într-un raport recent al DNA se arată că, în pandemie s-au înregistrat prejudicii de sute de milioane de euro, fiind 90 de dosare în lucru”.


”Oare câţi din banii împrumutaţi de ministrul de Finanţe Cîţu, iar apoi de către premierul Cîţu, în cei doi ani de zile în care a făcut parte/ a condus Guvernul PNL-USR au mers spre afaceri care acum sunt în vizorul DNA? Pentru că asta ştiu să facă peneliştii şi asta a ştiut cel mai bine să facă Florin Cîţu: afaceri murdare! Pe noi ne-au închis în case pentru ca ei să îşi poată burduşi buzunarele, iar azi vin să ne dea lecţii de moralitate! Aşteptăm să vedem care sunt cei 11 demnitari cercetaţi în prezent de DNA în dosarul izoletelor, a achiziţiilor de vaccinuri, a producţiei de măşti despre care nu mai ştim nimic!

Când Florin Cîţu va explica de ce România se împrumuta la cele mai mari dobânzi de pe piaţă şi va putea justifica sumele aruncate pentru achiziţia de vaccinuri şi măşti neconforme, atunci doar va putea emite judecăţi de valoare privind activitatea actualului guvern! În prezent, #echipacâştigătoare l-a abandonat în numai şase luni de zile şi nici măcar colegii din PNL nu îi mai creditează spusele. Îi recomand, deci, domnului Cîţu, ca la următoarea ieşire publică să vină în faţa românilor doar pentru a-şi prezenta scuzele pentru dezastrul lăsat în urma sa”, mai spune Zetea, conform news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri