Gabriela Firea face un anunț de senzație! Ce se va întâmpla cu șomerii din Capitală

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 24-02-2017 23:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a făcut o dezvăluire fără precedent. Edilul Capitalei a vorbit vineri despre un proiect important al societăților comerciale pe acțiuni, deținute de Municipalitate.


Firea a estimat că, în cadrul respectivelor firme, care ar urma să desfășoare activități în domeniul serviciilor publice, ar putea lucra aproximativ 5.000 de persoane, printre care se vor număra și actualii salariați ai regiilor, administrațiilor, precum și parte din aparatul de lucru al primarului general. Astfel, șomerii vor dispărea din București.


„Din punctul meu de vedere, cred că la prima ședință de Consiliul General, după cea din luna februarie, când se va aproba acordul de principiu, vom putea să venim cu o estimare, atât în ceea ce privește conducerea fiecărei societăți comerciale pe acțiuni, de asemenea, tipul de investiții și numărul de angajați. În orice caz, va fi o majorare, deci nu vor fi șomeri în București din cauza acestei reorganizări administrative. Consider că, să spunem, în doi ani de zile, vom avea 5.000 de locuri de muncă pentru bucureșteni. A fost una dintre promisiunile mele în campania electorală, să creez locuri de muncă, ceea ce am și început să fac”, a declarat Firea, pentru Agerpres.


Vezi și Surpriză de proporții! Mesajul #Rezist confiscat în scopuri politice


Iohannis, demolat de Pătraru! „E ca și cum ai susține că gândacii sunt OK în spitale”


Incendiar! Înțelegerea neștiută dintre Iohannis și PSD


Acum este oficial! Un mare brand de supermarketuri dispare de tot din România

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri