Aceasta și-a depus demisia din funcția de președinte interimar al organizației PSD București, iar în document i-a reproșat lui Dragnea că a abandonat proiectele mari ale Capitalei, cum ar fi Centura ocolitoare, metroul sau ELCEN.
„Consider că programul politic şi administrativ, cu sprijinul căruia atât eu, cât şi PSD, am câştigat alegerile locale din Bucureşti în anul 2016, a fost abandonat. O serie de autorităţi centrale au blocat sau întârziat proiectele mari ale Capitalei: Centura ocolitoare, ELCEN, metrou.
Prin prisma faptului că, sub mandatul meu de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, organizaţia a obţinut un scor record şi în premieră: 7 primari (unul general şi 6 de sectoare). Astăzi, prin demisia de faţă, pun punct perioadei nemeritate de provizorat la nivelul organizaţiei PSD Bucureşti şi primordial, încetez să mai validez, prin activitatea mea, toate nerealizările la nivelul conducerii centrale pe care o giraţi în totalitate", se arată în demisie.
Primarul Capitalei a mai scrie că demisia este o formă de protest faţă de interimatul de doi ani de zile de la şefia PSD Bucureşti, precum şi pentru „dezinteresul manifestat de dumneavoastră faţă de problemele grave cu care se confruntă Capitala în special în ceea ce priveşte traficul, termoficarea".
Vezi și Alertă! Una dintre cele mai folosite bancnote dispare în 2018 – Grăbiți-vă să o schimbați!
Lovitură pentru sute de români! Se pune lacătul pe cea mai mare fabrică din oraș













