Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat că se vor investi 50 de milioane de euro pentru copiii aflaţi în situaţii de risc. Firea a semnat acordul de finanţare dintre Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene pentru fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie news.ro
”Investim 50 de milioane de euro pentru copiii aflaţi în situaţii de risc! Am semnat, astăzi, acordul de finanţare dintre Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene pentru fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a scris Gabriela Firea.
Ministrul Familiei anunţă construcţia a 150 de centre de zi pentru copiii din toată ţara aflaţi în situaţii de risc.
”Ne propunem ca prin serviciile oferite în aceste centre să menţinem în familie 4.500 de copii”, spune Firea.
”Cheltuim banii pentru:
- centre de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi.
- centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi.
- centre de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii”, se arată în postare.
”Programul va fi gestionat de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi va fi implementat prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, mai precizează ministrul.
Gabriela Firea: Investim 50 de milioane de euro pentru copiii aflaţi în situaţii de risc
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual



