Gabriela Firea trage un puternic semnal de alarmă: 'Iarna asta o să fie mai rău decât în timpul comunismului, pentru că românii nu-și vor putea plăti facturile'

Autor: Ion Motea

Publicat: 05-10-2021 14:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Senatorul PSD de București, Gabriela Firea, a ținut un discurs de la tribuna Parlamentului, de unde a atras atenția asupra creșterii prețurilor la energie.













"E rupt de realitate primul ministru, Florin Vasile Cîțu. Asta avem noi cu dumnealui.", a declarat Gabriela Firea.

"Domnule prim-ministru, în speech-ul dvs. ați pronunțat cuvântul 'modernizare' de vreo șapte ori. Am numărat. Pentru cine modernizare, și unde? Că nu am constatat-o.

Vedem ce înseamnă modernizarea în București. Șobolani și mizerie.

Știți ce ați făcut până acum, pentru seniorii țării? Le-ați tăiat pensiile. Le-ați înghețat pensiile, atunci când nu le-ați tăiat. Îi țineți în frig. Iarna asta o să fie mai rău decât în timpul comunismului, pentru că nu-și vor putea plăti facturile. Asta ați făcut cu seniorii țării. Cu părinții și cu bunicii noștri. Și ii țineți la cozi prin spitale, pe la porțile lor.", a mai spus Firea, conform antena3.ro.


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri