Gafă colosală a PNL! Cum se fac singuri de râs DIN NOU

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 17-11-2016 19:37

Actualizat: 17-11-2016 23:38

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Partidul Național Liberal are o campanie de imagine complet neinspirată. Șirul gafelor pare nesfârșit și pălesc în fața ideilor bune cu care ar putea impresiona electoratul.


După ce Alina Gorghiu s-a făcut de râs cu un filmuleț în care-i spunea unui copil sub 10 ani că Liviu Dragnea vine să-i fure sandvișurile, iar Victor Ponta să-i copieze temele, acum și cei de la PNL București șochează cu o imagine hilară.


Vezi și Incendiar! Șpagă de 20.000.000 de euro în fotbal! Ponta ar fi știut de ea


Așa cum observa și analistul Bogdan Duca, candidații PNL București se promovează într-o fotografie care are pe fundal  mai multe statui din faţa Teatrului Naţional care poartă numele "Căruţa cu Paiaţe" și întruchipează mai multe personaje din Caragiale: siluetele stilizate îi reprezintă pe Farfuridi, Brânzovenescu, Cetățeanul Turmentat, Goe, Zoe, Mam’mare, Chiriac, Mița, Veta, Zița, Rică Venturiano, Mamița, Trahanache, Cațavencu și Pristanda.


Având în vedere importanța colosală a  mesajelor subliminale în comunicarea din ziua de azi, putem deduce că cei de la PNL vor să convingă bucureștenii să voteze o garnitură de paiațe.


Desigur, probabil nu aceasta este intenția, însă comunicarea este una deplorabilă. Cu o astfel de abordare, cred că este cazul ca PNL să ia rapid drumul Bisericii pentru că numai un miracol îi poate aduce la un scor onorabil

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri