Gata cu biletele la băi pentru pensionari şi angajaţi anul acesta! Reprezentanţii Caselor de Pensii au anunţat că este ultima şansă de a pleca la băi până la final de 2024, biletele de tratament epuizându-se rapid.
Acestea pot fi solicitate direct la ghişeu de către pensionari, cât şi de angajaţii asiguraţi în sistemul public de pensii în urma unor recomandări medicale de recuperare. Un mare avantaj este faptul, că începând din 1 septembrie 2024, pot beneficia de tratament chiar şi soţul sau soţia, după caz, a pensionarului/asiguratului.
Gata cu biletele la băi pentru 2024
Anul se apropie de final, iar mulţi se pregătesc să se relaxeze de sărbători în cele mai frumoase staţiuni termale din ţară. De exemplu, Casa Judeţeană de Pensii Olt a anunţat că au rămas nealocate ultimele bilete de tratament, acestea fiind disponibile începând cu 3 decembrie. Pentru a putea beneficia de ele, pensionarii şi salariaţii sunt rugaţi să ajungă la ghişeu şi să facă dovada unei recomandări medicale din partea doctorului de familie sau a unui medic specialist.
De asemenea, cei care doresc să profite de băi în ultima lună din an trebuie să depună la ghişeu o copie de pe actul de identitate, dar şi cuponul de pensie aferent lunii octombrie, în cazul pensionarilor. Acestea sunt valabile pentru staţiuni precum Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Moneasa și Olănești.
Numărul locurilor disponibile poate fi unul mai mare, pentru că mulţi anulează plecările, astfel că biletele pot fi redistribuite, însă numai pentru cei care se prezintă fizic în instituţie.
„Persoanelor de pe diagramă care nu ridică biletele de tratament le vor fi anulate alocările, iar biletele devin disponibile pentru persoanele care au cerere depusă și se prezintă la ghișeu ( n. red. - de menționat că cererea poate fi efectuată și în momentul achiziționării biletului, dacă toate celelalte condiții sunt îndeplinite).
Biletele de tratament se pot ridica până pe data de 25.11.2024 inclusiv, iar biletele de tratament nevalorificate vor fi redistribuite pe data de 27.11.2024. Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă personelor care se prezintă la sediul instituției noastre în perioada 18 – 27.11.2024”, au precizat reprezentanții Casei de Pensii Olt.
Cât costă tratamentele în staţiunile termale?
Cei care vor să se bucure de băi şi de tratamente trebuie să ştie că sejurul pregătit de autorităţi este de 16 zile, tratamentul fiind de 12 zile, şi că aceasta costă 3.000 de lei pentru cei care nu fac parte din categoria beneficiarulor de gratuitate.
De la 1 septembrie, se pot bucura de acest preţ chiar şi partenerii românilor care vor să se bucure de tratament termal, cei neasiguraţi trebuind să achite suma totală.














