Găurile misterioase apărute peste noapte seamănă panică printre locuitorii din zonă. Oamenii din Siberia se tem de ce e mai rău

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 25-09-2024 05:39

Actualizat: 25-09-2024 12:35

Article thumbnail

Sursă foto: fontanka.ru

La sfârșitul săptămânii trecute, un nou crater uriaș a apărut din senin într-un sat din Siberia. Dolina formată instantaneu a înghițit un bărbat care lucra pământul cu un utilaj, acesta pierzându-și viața. Localnicii sunt îngroziți de aceste hăuri apărute în pământ pe care le numesc „Porțile iadului”.

O nouă groapă uriașă a apărut săptămâna trecută în Siberia. De această dată, craterul s-a format în satul Melkhituy, regiunea Irkutsk. Un bărbat de 39 de ani care lucra pe o combină a căzut, cu tot cu utilaj, în dolina adâncă de 12 metri care s-a deschis instantaneu. În urma accidentului bărbatul și-a pierdut viața.

Noua groapă uriașă s-a format la o distanță de 700 de kilometri de o alta și mai mare care a apărut în urmă cu doi ani. Acolo, mai multe case de vacanță din apropierea unei stațiuni de schi au fost înghițite de hăul apărut în pământ.

Îngroziți de aceste gropi uriașe apărute din senin în pământ, localnicii le-au numit „Porțile iadului”. Potrivit martorilor, noua dolină ar avea în interior un diametru mai mare decât la exterior.

(CITEȘTE ȘI: Buncărul miliardarilor, securizat de israelieni. Cine sunt cei 89 de locuitori ai insulei exclusiviste pe care o apără un gard de radare de înaltă tehnologie)

Găurile uriașe din Siberia i-au îngrozit pe localnici

Experții de la British Geological Survey susțin că aceste hăuri uriașe apărute în Siberia sunt, de fapt, doar niște gropi de formă rotundă care se formează prin prăbușirea sau surparea unui strat de roci aflat sub învelișul superior al Pământului. Astfel de doline apar instantaneu și fără niciun avertisment, putând fi declanșate din mai multe cauze, fie naturale sau în urma intervenției umane.

Geologii veniți la fața locului nu au putut stabili momentan care a fost motivul pentru producerea acestei gropi uriașe, însă cercetările vor continua.

Prima dolină uriașă din Siberia a apărut în luna decembrie a anului 2022, deasupra unei mine de fier. Potrivit experților, aceasta s-a format din cauza unui cutremur puternic care s-a soldat cu multe pagube materiale. Când a apărut, această groapă avea nu mai puțin de 50 de metri diametru și 180 de metri adâncime.

În ciuda faptului că aceste fenomene au produs panică printre localnici, după apariția primei gropi, stațiunea de schi Sheregesh, aflată în apropiere, a devenit și mai populară printre turiști. De atunci, mulți vizitatori vin aici doar ca să vadă cu ochii lor „Porțile iadului”. Stațiunea este renumită pentru că organizează primăvara o competiție anuală de schi în costum de baie.

(NU RATA: Șobolanii ucigași fac prăpăd și nimeni nu poate stopa fenomenul cumplit. Locul în care fauna e pusă în pericol de rozătoarele uriașe)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri