Generalul Jim Hawkenhull, şeful serviciului britanic de informaţii militare, susține că este foarte probabil ca nici Rusia şi nici Ucraina să obţină rezultate militare decisive în 2022.
În acest moment, în regiunea Donețk se poartă lupte grele între cele două armate. Sâmbătă, Rusia a clamat cucerirea satului strategic Pesky, în provincia Doneţk din estul Ucrainei.
Acest lucru a fost negat de comandamentul militar ucrainean, care a admis, totuşi, că în acea zonă au loc „'lupte feroce”, în timp ce analişti militari îşi manifestă temerea că războiul ruso-ucrainean s-ar putea prelungi dincolo de anul 2022, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
În replică la anunţul Moscovei că ar fi obţinut o victorie la Pesky, Kievul a transmis că „agresorul încearcă să rupă” linia defensivă a armatei ucrainene pe direcţia acestui sat, iar lupte grele au loc în zona acestuia şi în localităţile învecinate.
Situat la câţiva kilometri de oraşul Doneţk aflat sub controlul separatiştilor proruşi, satul Pesky este de mai mult de o săptămână unul dintre principalele fronturi ale războiului declanşat în februarie prin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. O cucerire a acestui sat le-ar permite trupelor ruse să-şi continue ofensiva către oraşul Avdiivka.
În timp ce continuă luptele în regiunea estică Donbas, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc din nou pentru noi atacuri de artilerie efectuate sâmbătă asupra centralei nucleare din Zaporojie.
În provincia sudică Herson învecinată cu provincia Zaporojie şi care se află parţial sub control rusesc, trupele ucrainene îşi continuă atacurile asupra podurilor de peste râul Nipru, în încercarea de a îngreuna aprovizionarea trupelor ruse staţionate acolo şi de a le izola în perspectiva unei ofensive a Kievului de recucerire a acestei provincii.
Potrivit serviciilor de informaţii britanice, în urma atacurilor ucrainene din ultimele zile - efectuate mai ales cu lansatoarele multiple de rachete Himars primite din SUA - cele două poduri principale de peste Nipru au devenit practic inutilizabile pentru transportul echipamentelor militare.
Prin urmare, Rusia recurge la două pontoane provizorii pentru a-şi aproviziona trupele care au trecut de cealaltă parte a râului spre nord-vest, dar imposibilitatea de a folosi podurile îngreunează mult aprovizionarea lor şi le slăbeşte semnificativ potenţialul de luptă.
În acest timp, unii analişti militari îşi manifestă temerea că acest război s-ar putea prelungi dincolo de anul 2022.
„Este probabil ca nici Rusia şi nici Ucraina să nu poată obţine rezultate militare decisive anul acesta”, a declarat, la postul BBC, şeful serviciului britanic de informaţii militare, generalul Jim Hawkenhull.
Generalul Jim Hawkenhull, şeful serviciului britanic de informaţii militare: Este probabil ca nici Rusia şi nici Ucraina să nu poată obţine rezultate militare decisive în 2022
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11 febActual
Apartamentele pe care nimeni nu vrea să le cumpere ar fi cele mai bune în caz de cutremur. Imobilele sunt evitate de români, chiar dacă au prețuri mici

11 febActual
CNA îngenunchează Realitatea Plus. Emisia postului TV deținut de Maricel Păcuraru se suspendă pentru trei ore

11 febPolitica
Partid nou pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut din America despre viitoarea formațiune politică pe care o va conduce fostul candidat la președinție

11 febActual
USR-ista care dă de pământ cu CCR. „Balamuc” în sistemul de justiție din România

11 febPolitica
Lia Olguța Vasilescu, „soră” cu Gabriela Firea. Ambele primărițe, au fost și colege de breaslă înainte de intrarea în PSD

11 febPolitica
Meseria lui Călin Georgescu, înainte de a intra în viața politică. A avut o carieră diplomatică și în vremea lui Nicolae Ceaușescu

11 febActual
Vilele rușilor de pe Lacul Snagov despre care nu vorbește nimeni. Casele de lux au rămas la compatrioții lui Vladimir Putin

11 febPolitica
Nicușor Dan l-a exasperat pe Valeriu Nicolae. Cea mai mare întrebare pentru șeful statului: „Nicule, frățioare, ești sigur că vrei să fii președinte?”

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu

10:26Entertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului
Articole Similare

13 minute în urmăExterne
Cenușa URSS dă naștere unei forțe la nivel european. O țară din fostul spațiu sovietic are un progres de invidiat

32 minute în urmăExterne
Turcii și saudiții au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru construirea elicopterului Gökbey. Capacitățile aparatului de zbor

circa 1 oră în urmăExterne
Viktor Orban e bun de plată. Suma uriașă pe care Ungaria ar putea fi obligată să o dea înapoi Comisiei Europene

circa 1 oră în urmăExterne
Simbolul industriei auto germane se clatină din temelii. Anul trecut a adus pierderi majore pentru compania din Stuttgart

09:16Externe



