Generalul-maior (r) Virgil Ristea, a explicat care este scopul pentru care, până acum, rușii au folosit negocierile pretextul perfect pentru a trage de timp.
„Rușii vor să cucerească complet Donbas-ul. Ei, de fapt, au tras de timp cu negocierile până acuma pentru că ei vor să se prezinte la negocieri cu faptul împlinit. Adică, exact ce și-au propus. Donbas-ul, partea de Sud să le închidă orice ieșire la Marea Neagră pentru că inițial rușii și-au dorit o Ucraină mai mică. Până la Nipru. Și cum să fie? Fără armată. Demilitarizată, agricolă, fără NATO, fără niciun viitor”, a declarat General maiorul (R) dr. Virgil Ristea.
Totodată, el a punctat și de ce are convingerea că rușii nu vor ataca niciodată o țară NATO.
Marius Tucă: „Rușii vor ataca și altă țară?
Gen. (r) Virgil Ristea: Niciodată! Rușii nu vor ataca niciodată nicio țară din NATO. Cât de nebun să fii să stârnești un război pe care nu-l poți câștiga?”, conchide generalul, conform Gândul.ro.


















