Generalul Ranco Pițu, fostul șef al Parchetelor Militare, a dezvăluit când l-a văzut ultima dată pe Ion Iliescu: 'Nu a vrut să dea o declarație'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 23-12-2023 20:05

Actualizat: 23-12-2023 20:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul șef al Secției Parchetelor Militare, generalul (r) Ranco Pițu, cel care a trimis în instanță Dosarul Revoluției, a dezvăluit când l-a văzut ultima dată pe Ion Iliescu, acuzat pentru crime umanității în această speță.


Potrivit lui Ranco Pițu, Ion Iliescu nu a dorit să-i ofere o declarație despre ce s-a întâmplat la Revoluția Română, precizând că l-a văzu ultima dată în luna mai a anului trecut.


„L-am văzut ultima dată în luna mai a anului trecut, când am fost la domiciliu, pentru a încerca să iau o declarație, declarație pe care nu a vrut să o dea. Este dreptul lui de altfel să nu dea declarații. Este prevăzută de
procedură această variantă. L-am găsit bine din punct de vedere mental, să spun așa. Mai puțin bine din punct de vedere al mobilității, însă apreciez că este perfect lucid și se poate discuta la un nivel elevat cu dumnealui, inclusiv despre problematica revoluției”, a spus Ranco Pițu, la
Digi24.

Ranco Pițu: „Scopurile acestei grupări au fost înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu, însă menținerea României în zona de influență a URSS”


„Scopurile acestei grupări au fost înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu, însă menținerea României în zona de influență a URSS.

Nu puteau gândi în altă paradigmă și încă de la început Nicolae Militaru prefigura ca fiind certă răsturnarea violentă a lui Nicolae Ceaușescu și ca fiind certă intrarea în conflict militar cu fosta Securitate, pe care o ura sincer. Nu gândea că ar fi fost posibilă răsturnarea regimului Ceaușescu fără un război efectiv cu cadrele fostei Securități”, a precizat fostul procuror militar, în prezent pensionar.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri