Genocidul României, din punct de vedere economic, reclamat de fostul prim-ministru al țării. Florin Cîțu critică dur felul în care a fost guvernată țara

Autor: Luciana Polite

Publicat: 30-01-2025 08:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Florin Cîțu, politician și economist român, reclamă public autoritățile care au adus România în această situație, în ultimii ani. Fostul prim-ministru din perioada decembrie 2020-noiembrie 2021 a criticat aspru instituțiile statului. Pe rețelele de socializare, senatorul PNL a adus acuzații grave la adresa celor care conduc țara.

Fostul șef al liberalilor este de părere că de vină pentru situația în care se află România este conducerea din ultimii 3 ani. A ținut să clarifice că situația economică din prezent este rezultatul mai multor factori și că erodarea sa a început de mult, nu din decembrie 2024, de când a fost făcută publică.

florin citu

„Este fascinant cât de multă prostie iese la suprafață în aceste zile. România este distrusă sistematic de trei ani de comuniști. Au susținut direct și indirect acest genocid economic președintele, serviciile, BNR, CE, FMI, agențiile de rating, conducerile partidelor (de atunci și de acum) care au fost/sunt la guvernare și o foarte mare parte din presă.

Situația economică nu s-a deteriorat brusc în decembrie 2024. Deficitul a crescut în fiecare an. Împrumuturile la fel. Dobânzile, taxele, prețurile TOATE au crescut în fiecare an din 2022 și până acum. În toată această perioadă, LINIȘTE! Dacă era o guvernare de dreapta, toate aceste instituții, plus presa, ar fi explodat. Nu există niciun indicator economic care să arate că situația economică este mai bună în 2024 decât în noiembrie 2021. NICIUNUL”, a spus Florin Cîțu, făcând aluzie că în noiembrie 2021 el era cel care preda ștafeta conducerii Guvernului.

CITEȘTE ȘI: Cât încasează un consilier tehnic de vânzări în 2025, job pe care l-a avut și Elena Lasconi înainte de PRO TV. Nu ai nevoie de studii superioare

Florin Cîțu vine cu previziuni sumbre pentru economia României. Fostul șef al PNL anunță o posibilă criză

Economistul a amintit, în mesajul său, inclusiv problema privind alegerile prezidențiale. A găsit încă un factor pentru perturbarea economiei situația scrutinului anulat. În plus, este de părere că dacă se vor relua, din nou, situația s-ar putea înrăutăți.

„Acum este evident pentru TOATĂ lumea că Română este în faliment. Din prostie sau/și incompetența soluția aleasă la finalul anului 2024 este GREȘITĂ și va adânci dezastrul. Iar toți aplaudacii sunt la locurile lor. În afară de o agenție de rating, TOȚI ceilalți continuă să bage mizeria sub preș și laudă guvernarea socialistă de la București.

Dar au totuși o problema acești „specialiști”. Dacă nu iese președintele care trebuie atunci o să fie rău. Câtă nesimțire. Mai rău decât răul pe care l-ați făcut românilor în ultimii trei ani? Mai rău decât să crești taxele cu 2 zile înainte de un nou an fiscal? Imposibil”, a adăugat Florin Cîțu.

Fostul premier are și două variante pentru România: redresarea de urgență sau o nouă criză economică:

„Există două variante pentru 2025/2026. Se întâmplă o minune și socialiștii chiar fac reforma statului (reduc numărul de angajați, companii etc) și reduc deficitul sau mama crizelor economice care face criză din 2008-2010 să pară o joacă de copii. Pe ce pariați?”, și-a închis politicianul mesajul.

CITEȘTE ȘI: Pensia pe care o încasează o badantă româncă la bătrânețe, bătaie de joc după decenii de muncă. „Suntem cea mai joasă categorie, fără un viitor asigurat”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri