Gențile de lux ale doamnei Carmen, soția președintelui Klaus Iohannis. Costul unui asemenea articol depășește mult salariul încasat de profesoara din Sibiu

Autor: Luciana Polite

Publicat: 25-05-2024 16:44

Actualizat: 25-05-2024 16:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ținutele lui Carmen Iohannis au provocat, de multe ori, polemici în spațiul public, la fel și bijuteriile sale. Soția președintelui alege ținute, dar și accesorii, pe care un simplu profesor din Sibiu nu ar avea cum să și le permită, doar din salariu. De departe cele mai interesante obiecte din garderoba cadrului didactic sunt gențile de lux, pe care le-a arătat, cu ocazia diferitelor evenimente și întâlniri oficiale. 


Un exemplu relevant este geanta pe care prima doamnă a purtat-o cu ocazia venirii
Regelui Charles al III-lea în România, în anul 2023. La vremea aceea, doar bijuteriile sale valorau mai bine de 10.000 de euro, dar la o asemenea ținută, nu se putea ca geanta să fie mai prejos. Modelul seamănă izbitor cu o creație a lui Karl Lagerfeld care costă aproape 2.000 de lei.

carmen iohannis (2)


Prețul este destul de modest față de sumele pe care le-ar fi plătit Carmen Iohannis pentru alte accesorii, în decursul anilor.

CITEȘTE ȘI: Tranzacție gigant pentru o companie din România! A preluat casa de discuri care a lucrat cu vedete internaționale

Geanta lui Carmen Iohannis de 10.000 de dolari


În anul 2016, soția președintelui a fost surprinsă cu o geantă care valora câteva mii de euro. În același an, și-a arătat superba geantă de la Dior, care avea un preț de aproximativ 3.700 de euro.

Un alt moment în care Carmen Iohannis și-a scos accesoriile în public este festivitatea de deschidere a noului an școlar. La Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a venit cu o geantă Burberry, cunoscuta firmă de lux preferată și de Adrian Năstase. Prețul unui astfel de produs ar fi de 1.300 de euro.

Sumele amintite sunt modeste, ținând cont că un scor-record l-a înregistrat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis în Emiratele Arabe, când a purtat geanta de la Chanel de 10.000 de dolari.

genți Carmen Iohannis

Carmen Iohannis pare să îndrăgească brandul de lux. În același an, pe 25 mai, a purtat o geantă tot de la Chanel, care ar fi costat aproximativ 7.000 de euro. La un alt eveniment care a avut loc în același an, profesoara din Sibiu a purtat o geantă de la Saint Laurent, al cărui preț începe de la 2.400 de euro.

Dintr-un salariu modest de profesor, cu greu ar fi reușit să își poată permite astfel de accesorii, dar, dată fiind și funcția pe care o are soțul său, a reușit să aibă și genți la care mulți nici nu visează.

CITEȘTE ȘI: Meteorologii ANM au anunțat vijelii serioase în România. Ce zone ale țării vor fi maturate de fenomenele meteo neobișnuite
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri