Liderul AUR, George Simion a răbufnit. Acesta susține că austriecii au primit din nou, „undă verde" din partea Guvernului, pentru exploatări. Nicolae Ciucă, premierul României și ministrul Energiei, Virgil Popescu, au dat cu subsemnatul.
Discuția despre OMV a pornit după ce liderul AUR a fost întrebat ce părere are despre decizia CEDO, potrivit căreia România trebuie să recunoască oficial parteneriatul civil între persoanele de același sex.
„În România, căsătoriile nu vor fi niciodată între persoanele de același sex, pentru că noi avem cultura noastră, pe care celelalte țări din UE, care au poate alte preferințe și alte idei culturale, trebuie să o respecte!
Nu există așa ceva, noi am vorbit cu mai mulți avocați, nu suntem obligați să luăm această măsură, nu o vom lua! Supremația Constituției contează.
Următorul pas știți care e după căsătorie, nu? (…) Suntem într-o alianță economică, nu culturală – care să-mi impună cine cu cine să facă sex. E treaba altor state, e treaba lor ce fac. Cât mai suntem noi în parlament, ne vom opune.
Dar țara arde și baba se piaptănă. Pe noi ne interesează ce se întâmplă cu țara, mâine! Avem copii care stau acasă, guvernul prelungește exploatările pentru OMV până în 2042. Pur și simplu regimul Iohannis și Marcel creează haos! Expirau în 2027 acordurile. Dar la mare grabă, au prelungit până în 2042. Trebuia adoptată de săptămâna trecută. Au fost reacții din partea noastră, părea că au retras-o dar au aprobat-o”, a declarat Simion, la România TV.


















