Co-președintele AUR, George Simion, a comentat recentul interviu acordat de procurorul din ancheta votului de la alegerile locale de la sectorul 1, care a spus că în mod clar au existat fraude. Interviul respectiv nu a mai ajuns pe postul care l-a realizat, iar George Simion spune că este o nouă încercare a sistemului de a pune beţe în roate justiţiei.
„Poate unii trăiau cu iluzia că trăim într-un stat democratic. Ei bine, ceea ce AUR spune de ani de zile, noi trăim într-o dictatură. Ce s-a întâmplat în 89 este că l-au omorât pe Ceaușescu și au rămas băieții deștepți la butoane. În anii ăștia nu a contat pe cine a votat poporul, ci cine a numărat voturile sau cine a cărat sacii. Faptul că noi am intrat în Parlament, ceea ce nu voia Iohannis, tot e o spărtură în zidul ăsta.
Acest caz cu saci de voturi cărați de cei de la USR-PLUS arată că lucrurile sunt putrede și în Justiție, care funcționează pe baza unor butoane apăsate de președinte și de alții. Și fostul și actualul președinte au folosit justiția pe post de bâtă. Vedem că românii nu-și găsesc justiția pe holurile tribunalelor, accesul la justiție e greoi. Am văzut în PNRR 46 de milioane de euro pentru noi clădiri de tribunale, ca și cum asta ne trebuia nouă. Iar în spate, la butoane, își fac treaba miniștrii, întâi cel vechi, acum Stelian Ion.
Sistemul este foarte bine înteles ca să controleze spațiul public românesc. Acum unii fac apeluri ca AUR să fie scos în afara legii, ne fac extremiști. În țara asta trăim și o să vedeți în continuare atacuri la AUR, pentru ca suntem singura forță de opoziție. Iar doamna Clotilde Armand nu o să-și termine mandatul, nu pare un administrator capabil. Nu cred că va termina mandatul, cât mai suntem și noi pe aici.
Presa sistemului nu are voie de la cei care au omorât România în ultimii 30 de ani să ne bage în seamă. România este din ce în ce mai jos în topul libertății presei. Ne împrumutăm de 15 miliarde de euro iar parte din ei se duc către ONG-uri care sprijină USR. Eu sunt ecologist, dar asta înseamnă să nu fim groapa de gunoi a Europei, nu să facă piste de biciclete cu firmele de casă.
Mina de la Crucea se închide, se păstrează doar 50 de mineri. Este incredibil, avem zăcăminte de uraniu și noi închidem. Avem lignit pentru încă 200 de ani și dăm banii pe eoliene, pentru că așa vrea Europa, care nu mai are probleme. Noi încă avem probleme și resursele astea trebuie fructificate.
Am citit și eu PNRR și am văzut cercetare de piață care analizează 100 de firme, care costă 170.000 de euro. Picăturile astea se adună. Am văzut sute de milioane de euro date pe siteuri. Nu pe cloud, pe digitalizare, ci pe situri. 5 milioane de euro pentru un site pe tema schimbărilor climaterice.
Ca și cum asta e problema românilor, nu sărăcia. Pentru că prețurile au crescut, cât timp am fost ținuți în casă”, a spus George Simion, joi seara la România TV, notează româniatv.net


















