George Simion face acuzații grave în privința alegerilor din 2024! 'O batjocură la adresa românilor care vor să voteze la scrutinele electorale din 2024'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-08-2023 15:45

Actualizat: 19-08-2023 13:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a făcut, sâmbătă, acuzații grave. Acesta susține că se pregăteşte din nou o batjocură la adresa românilor care vor să voteze la scrutinele electorale din 2024.


Mai mult, Simion a făcut apel la ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, să nu fie părtașă la acest plan.


George Simion a susţinut, sâmbătă, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că recentele numiri în funcţiile de consuli ar avea legătură cu un plan pus la punct prin care românii de peste hotare să fie împiedicaţi să voteze la alegerile din 2024.


Avem o calitate slabă a corpului diplomatic, foarte slabă. Tocmai au fost numiţi o puzderie de noi consuli. Exact ca şi europarlamentarii care merg la pensie acolo, la Parlamentul European, cică să reprezinte România, nişte sinecuri bine plătite. (...) Se fac numiri peste tot acum pentru posturile de consul pentru că se pregăteşte din nou o batjocură la adresa românilor care vor să voteze la scrutinele electorale din 2024.


(...) S-a făcut încă de pe vremea domnului Aurescu, un plan bine pus la punct pentru a face cât mai puţine secţii de vot sau secţii de vot la fel ca număr, dar în comunităţi inexistente sau inaccesibile pentru românii de peste hotare”, a declarat George Simion, conform Agerpres.

„Vreau să transmit un mesaj doamnei Luminiţa Odobescu”


„Aşa că de aici, de la Izvoru Mureşului, vreau să transmit un mesaj doamnei Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe al României, să nu se gândească măcar să fie părtaşă la acest plan. (...) Din suflet, sperăm ca procesul electoral să nu fie viciat în 2024”, a precizat liderul AUR.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri