O sursă din cadrul guvernului din Germania a transmis că o aderare rapidă a Suediei şi Finlandei la NATO nu se poate face pe repede înainte, specificând că nu ar fi o catastrofă dacă am avea nevoie de câteva săptămâni suplimentare" pentru a ajunge la un compromis, scrie agerpres.ro
Germania a temperat luni speranţele la o aderare rapidă a Suediei şi Finlandei la NATO, în contextul în care secretarul general al Alianţei urmează să se întâlnească cu reprezentanţii turc, suedez şi finlandez pentru a încerca să deblocheze dosarul kurd, relatează AFP.
"Cred că este vorba (...) de a repune totul în dimensiunea sa istorică", a declarat o sursă din cadrul guvernul german.
"Dată fiind dimensiunea istorică, nu ar fi o catastrofă dacă am avea nevoie de câteva săptămâni suplimentare" pentru a ajunge la un compromis, a adăugat această sursă.
"Ceea ce este determinant este că, din punctul nostru de vedere, nu există dificultăţi insurmontabile" între Suedia, Finlanda şi Turcia, potrivit acesteia.
"Suntem încrezători, foarte încrezători că vom putea ajunge la o soluţie care să ţină cont de interesele celor două părţi", a mai precizat sursa în cauză.
Înainte de blocajul turc de luna trecută, Suedia şi Finlanda - precum şi conducerea NATO de la Bruxelles - sperau într-un proces rapid de aderare la NATO, cu dorinţa ca unanimitatea necesară a celor 30 de state membre actuale să fie obţinută încă de la summitul de la Madrid, de pe 29 şi 30 iunie.
Secretarul general al ONU, Jens Stoltenberg, se întâlneşte luni la Bruxelles cu reprezentanţii turc, suedez şi finlandez în speranţa deblocării situaţiei şi a intrării rapide în Alianţa Nord-Atlantică a celor două ţări.
Turcia acuză Finlanda şi Suedia că susţin grupuri kurde precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile de protecţie populare (YPG), pe care le consideră teroriste.
Premierul finlandez Sanna Marin a recunoscut săptămâna trecută riscul ca procesul să îngheţe dacă "litigiul nu va fi soluţionat", scrie AGERPRES
Germania 'taie' speranțele Suediei și Finlandei privind aderarea rapidă la NATO: Nu ar fi o catastrofă dacă am avea nevoie de câteva săptămâni suplimentare
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febExterne
SUA înăspresc controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

09 febExterne
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febExterne
Un italian a adormit la birou și a fost dat afară din cadrul companiei, însă a găsit dreptatea în instanță. Cu ce s-a ales bărbatul

09 febExterne



