Deși se confruntă cu o criză mondială în momentul de față, industria auto oferă în continuare oportunități. Astfel, într-un oraș din România, renumita companie germană Schieffer Industries va construi o fabrică de componente din plastic pentru industria auto.
Compania germană urmează să construiască o fabrică de componente din plastic pentru industria auto în județul Hunedoara, care are nevoie de investiții economice. Într-o primă etapă, aici se vor crea 40 de noi locuri de muncă.
Fabrica va avea aproape 18.000 metri pătrați
Compania germană deține deja o unitate de fabricare a plasticului în Lugoj. Pe 8 ianuarie, Schieffer Industries a predat constructorului amplasamentul unde va fi ridicată nouă capacitate de producţie industrială din județul Hunedoara.

Mai exact, locația va fi destinată unei fabrici de componente din plastic pentru industria auto. Va fi amplasată la ieşirea din Hunedoara spre Sântuhalm, aproape de limita cu localitatea Cristur, potrivit anunțului Primăriei Hunedoara pe pagina oficială de Facebook.
Într-o primă fază, suprafaţa totală amenajată va fi de 17.750 mp, iar 3.367 mp vor fi destinaţi unei hale şi câtorva anexe. Investitorul a informat că are în vedere ca lucrările de construcţie să se finalizeze în toamna acestui an. Noua fabrică ar putea intra în funcţiune până cel târziu la finele anului 2025.
Într-o primă etapă, vor fi create 40 de locuri de muncă
Ca primă țintă vizată de investitorul german, aici vor fi create 40 de noi locuri de muncă. Însă, reprezentanţii companiei Schieffer Industries susțin că proiectul prevede o extindere ulterioară a capacităţii de producție. Ceea ce va avea ca efect, într-o a doua fază, dublarea numărului de locuri de muncă.
Inițiativa a fost salutată de autoritățile locale, care observă că, în prezent, secretul succesului economic le aparține companiilor mici și medii.
„Ştiu că unii vor spune că 40 de locuri de muncă e prea puţin. Atrag însă atenţia asupra faptului că este vorba doar despre o primă fază a investiţiei. Pe de altă parte, aşa cum am mai spus-o şi-n alte ocazii, nu ne mai putem imagina că vom avea vreodată, în Hunedoara, o singură unitate economică în care să fie 20.000 de angajaţi. În opinia mea, sunt de preferat companiile mici şi medii, care se pot adapta mai rapid la cerinţele din economia reală.
Mă bucură faptul că, după o perioadă destul de lungă, marcată de tot felul de incertitudini pe plan mondial, compania Schieffer a reuşit să înceapă, efectiv, proiectul de la Hunedoara, mai ales că discuţiile pe această investiţie au început încă din primul meu mandat”, a comentat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
















