De câteva zile, gerul a pus stăpânire pe România, temperaturile scăzând extrem de mult în mai toate regiunile țării. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de frig ne va mai pune la încercare încă ceva timp. Potrivit celei mai recente prognoze, temperaturile minime vor coborî și până la -20 de grade Celsius.
ANM a emis luni noi atenționări Cod galben de ger și temperaturi extrem de scăzute, valabile pe tot teritoriul României, până miercuri dimineață. Astfel, va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor. Temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade Celsius.
Elena Mateescu, director general al ANM, a declarat luni că urmează „încă o zi și o noapte cu ger”, cu temperaturi maxime negative în mare parte din țară. Meteorologul a menționat că sunt în vigoare atenționări de cod galben pentru ger și vreme deosebit de rece, inclusiv nopți cu minime între „-20 și -10 grade Celsius”, vânt puternic și risc de polei, care ar fi efectele unui val de aer siberian.
România sub atenționare Cod galben de ger năprasnic
De asemenea, directorul ANM a avertizat că este posibil ca în regiunile sudice și sud-estice precipitațiile mixte să favorizeze depunerile de polei. Potrivit meteorologului, cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în „zonele nordice și depresiunile din estul Transilvaniei”.
„Urmează încă o zi și o noapte cu ger, având în vedere regimul de temperaturi la nivelul maximelor. De la ora 10:00 până în această seară, la ora 20:00, va fi în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben, valabilă pentru cea mai mare parte a Moldovei, sudul, centru și estul Transilvaniei, dar și Dobrogea, sudul, centru și estul Munteniei și sudul Olteniei.
Maxime care astăzi se vor situa între -1 până la -4 garde, iar în nordul Moldovei sau în depresiunile din estul Transilvaniei vorbim de maxime care vor putea coborî sub pragul de ger, sub -10. De la noapte intră în vigoare o atenționare de cod galben pentru toată țara, cu noapte geroasă, cu minime între -20, -10 grade Celsius.
Până joi dimineață la ora 10:00 rămâne în vigoare și informarea meteorologică ce vizează vremea deosebit de rece, ger pe parcursul nopților și dimineților, dar și intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei.
Vântul va putea avea intensificări cu viteze de 40-50km/h, în special în partea de sud-est a țării, acolo unde, în contextul temperaturilor mai coborâte, putem să resimțim temperaturi mult mai reci. De altfel, și la această oră, tot în această parte a țării, de pildă, înregistrăm -19° la Joseni sau -20° la Târgu Lăpuș”, a declarat Elena Mateescu, la Digi24.















