Primarul din orașul Ulmeni, din Maramureș, Lucian Morar a spus că nu vrea să primească pensie specială și că va renunta la acest avantaj.
Lucian Morar fiind primul primar din România ce îi îndeamnă și pe alti edili să facă la fel.
“Ar trebui sa promovam principiile morale, pentru a avea un statut, am fost trimiși de către oameni în emnități destul de înalte. Nu este normal să abuzăm, acceptând privilegii. Îmi doresc să începem acest demers din Maramureş. După ce am anunţat, joi, că doresc să renunţ la pensia specială, sute de oameni m-au abordat, fie pe reţelele de socializare, fie faţă în faţă şi mi-au spus că se alătura acestui demers. Exista oameni sinceri, ce au muncit in conditii foarte grele, iar în prezent beneficiază de pensii scăzute. Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte reuşita demersului meu, care este susţinut de Partidul Mişcarea Populară. Îi îndemn pe primari şi pe parlamentari să îmi urmeze exemplul. Cred că este momentul să intrăm într-o stare de normalitate şi de bun simţ”, a spus Lucian Morar, potrivit Axanews.ro.
Primarul a spus că acordarea pensiilor speciale este un „măr otrăvit” dat de PSD pentru a cumpăra influența primarilor, mai ales a celor din mediile rurale si cele mici urbane. A mai declarat faptul că primarii care au salarii decente vor avea si mesii mai mari, deoarece si contributia lor a fost una semnificativă. Ne-au informat capital.ro
Vezi și Lia Olguța Vasilescu anunță finalizarea unei investiții uriașe! După șase ani, s-a reușit eliminarea lor
Mai multe categorii de salariați se pot pensiona mai devreme! Legea se aplică de joi
Lovitură în plin pentru „omul negru” al lui Liviu Dragnea! Guvernul PSD taie în carne vie
Gest fără precedent al unui primar! Ce va face cu pensia sa specială
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

10 minute în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



