Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a decis să-i acorde lui Gică Hagi cea mai înaltă distincție a statului român. Ceremonia va avea loc miercuri, 12 martie 2025, la Palatul Cotroceni. Astfel, fostul mare fotbalist va intra în panoplia legendelor sportului românesc ce au primit deja această distincție.
Luni, 11 martie, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a lui Gică Hagi. De când a preluat mandatul de președinte interimar al României, acesta este primul gest al lui Bolojan față de un mare sportiv al țării.
Gică Hagi va primi cea mai înaltă distincție a statului român
Astfel, fostul mare fotbalist va primi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum şi pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generaţii. Ceremonia de decorare a lui Gică Hagi va avea loc miercuri, 12 martie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
„Prin performanţele remarcabile obţinute de-a lungul timpului cu echipa naţională de fotbal, dar şi în cadrul cluburilor internaţionale de prestigiu, prin devotamentul şi profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc şi a imaginii României în lume, precum şi prin promovarea excelenţei sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat şi o sursă de inspiraţie pentru toate generaţiile”, se arată în anunțul emis de Administraţia Prezidenţială.
Pe 25 martie 2008, Gică Hagi a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv”, de președintele de la acea vreme, Traian Băsescu.
Mai mulți sportivi legendari au primit distincții importante
Fostul mare fotbalist va fi decorat cu această distincție la aproape 3 ani după David Popovici, care a primit aceeași distincție după câștigarea celor două medalii de aur la Campionatul Mondial de Natație din 2022.
În afară de David Popovici, alți actuali sau foști sportivi care au primit această recunoaștere sunt Mircea Lucescu (în 2009), Octavian Morariu (2012), Anghel Iordănescu (2014), Emerich Ienei (2017), Simona Halep (2018), Elisabeta Lipă și Ivan Patzaichin (2019). În grade mai mari au fost decorați Nadia Comăneci (Mare Ofițer, al treilea cel mai important), Elisabeta Lipă și Ilie Năstase (Comandor, al patrulea)
Ordinul „Steaua României” este grupat în șase grade. Într-un clasament al importanței, cel de Cavaler este cel mai înalt. Conform legii, gradul de Cavaler „determină admiterea în ordin”, iar „conferirea gradelor superioare se face ca urmare a existenței unor noi merite ale persoanelor decorate”.



















