Singurul pilot român din Campionatul Mondial de Raliuri, Raul Badiu, a fost nevoit să abandoneze în etapa mondială din Portugalia după ce motorul mașinii sale de concurs a cedat chiar în prima zi. În aceeași rundă, fostul antrenor de la Porto și Chelsea, Andre Villas Boas, și-a făcut debutul cu succes pe plan internațional ca pilot de raliuri, reușind să se claseze pe locul 32 la general.
Considerat unul dintre favoriții la titlul mondial de juniori din acest an, Badiu a avut probleme încă de la a treia probă specială, când se afla pe locul 4. În cea de-a patra, bieleta mașinii Ford Fiesta Rally 4 a cedat, iar echipajul Badiu-Rareș Fetean a spus stop pentru ziua 1. Chiar dacă puteau reveni în super rally, povestea celor doi în Portugalia s-a încheiat definitiv după ce și motorul a cedat din motive necunoscute.
„Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. S-a rezolvat cu bieleta, dar când eram pe etapă, a crăpat motorul și a fost finalul raliului pentru noi. Sunt dezamăgit, dar au mai rămas etape și sper să pot recupera punctele pierdute aici", a spus Badiu.
A fost o situație aproape asemănătoare cu cea din Croația, atunci când Badiu și Fetean s-au aflat inclusiv la conducerea raliului în divizia juniorilor, dar problemele tehnice i-au dus doar pe locul 8 la final.
Până la finalul sezonului dedicat juniorilor au mai rămas trei etape: Estonia, Belgia și Spania.
Raliul Portugaliei a fost câștigat de britanicul Evans Elfyn, care este și noul lider al campionatului mondial.
O prezență inedită la etapa din WRC a fost aceea a fostului antrenor de la FC Porto și Chelsea, Andres Villas Boas. Portughezul, care se află la doar al doilea raliu din carieră și primul de anvergură, a pilotat un model Citroën C3 Rally2 de ultimă generație. Copilot i-a fost un prieten din copilărie, Gonçalo Magalhães.
Cei doi s-au clasat pe locul 32 la general și pe locul 12 la WRC3, acolo unde era încadrată mașina lor de concurs, evoluția acestora fiind apreciată de presa internațională de specialitate, având în vedere lipsa de experiență în motorsportul mondial.
Ghinion pentru Raul Badiu în Mondialul de Raliuri din Portugalia. Andre Villas Boas, debut incredibil
Trending

04 marExterne
Tentativă de asasinare a lui Donald Trump, dezvăluită de Pete Hegseth. Cum s-a terminat tot

04 marActual
Oracolul Traian Băsescu face o nouă previziune sumbră. Fostul președinte al României știe de unde poate veni sfârșitul NATO

04 marActual
Utilajele UMB au făcut spectacol la Cernica. A fost turnat primul strat peste podul de pe lacul din zonă

04 marEntertainment
Funcția pe care Mihai Gâdea o deține în realitate. Este mai mult decât un simplu șef la Antena 3 CNN

04 marActual
Județul din România unde șofatul în stare de ebrietate a devenit o normalitate. Datele statistice ale începutului de an arată amploarea acestui fenomen extrem de periculos

04 marPolitica
Averea lui Nicușor Dan, luată în vizor de ANI. Președintele „sărac” ar avea contradicții în declarația de avere, statul îl execută silit

09:52Actual
Spionul de lângă Serghei Niculescu Mizil. Apropiatul lui Mihai Pacepa a fost ultimul socru al fiului lui Paul Niculescu

09:01Actual
Daniel Băluță, prins cu gafa. Primarul Sectorului 4 a furnizat o informație falsă despre noua magistrală a metroului

08:27Actual
Diavolul de la Bursă. Cel mai mare jucător din istorie a făcut averi colosale datorită flerului financiar

10:30Actual



