Ghiozdanul elevilor, noua țintă a ministrului Educației. Cum vrea Daniel David să reducă povara de pe umerii celor mici

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 29-05-2025 14:19

Actualizat: 29-05-2025 14:22

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

În ultimii ani, problema legată de greutatea ghiozdanelor pe care copiii le cară în spate a fost discutată de nenumărate ori. Ministrul Educației, Daniel David, a abordat recent acest subiect, venind totodată și cu câteva propuneri concrete. Astfel, este probabil ca în curând, povara de pe umerii elevilor din țara noastră să fie redusă.

Este de notorietate faptul că elevii din țara noastră duc zilnic în spate ghiozdane mult prea grele pentru vârsta lor. Subiectul a fost dezbătut de nenumărate ori în ultimii ani, însă până acum nu s-au luat măsuri concrete în acest sens.

Ministrul Educației vrea să golească ghiozdanele elevilor

Recent, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a vorbit despre ghiozdanele mult prea grele ale elevilor din țara noastră. Principala cauză a acestei situații este numărul mare de caiete și cărți pe care cei mici trebuie să le ia cu ei în fiecare zi la școală.

„Oare copilul trebuie să care de la școală, acasă, în fiecare zi, toate acele lucruri? Nu pot rămâne unele la școală? Nu știu, într-un dulap, dacă nu există un dulap pentru fiecare copil, într-un dulap comun, într-un loc comun, o etichetă. Trebuie să fim și creativi, să vedem ce trebuie dus acasă și ce poate să rămână la școală.

Având în minte această idee că trebuie să predăm mai puțin, dar mai relevant și mai bine, inclusiv să reducem, dacă vreți, încărcătura, acelui ghiozdan, hai să ne și gândim dacă nu ne putem organiza un pic mai bine. Oare copilul trebuie să care de la școală, acasă, în fiecare zi, toate acele lucruri? Nu pot rămâne unele la școală? Nu știu, într-un dulap, dacă nu există un dulap pentru fiecare copil, într-un dulap comun, într-un loc comun, o etichetă. Trebuie să fim și creativi, să vedem ce trebuie dus acasă și ce poate să rămână la școală”, a declarfat ministrul Educației.

(CITEȘTE ȘI: Când urmează să intre alocațiile copiilor, în luna iunie. Scenariul de plată cu întârziere apare după o mare sărbătoare)

Ce soluții sunt luate în calcul

Pentru a micșora cât mai mult povara de pe umerii elevilor, Daniel David susține că ministerul pe care îl conduce va trebui să simplifice curricula, în timp ce școlile vor trebui să pună la dispoziția copiilor dulapuri unde aceștia să-și lase o parte din rechizite.

„Sigur că avem de implementat ambele strategii și să lucrăm la încărcătura mai degrabă legată de curriculum, dar și să ne organizăm un pic mai bine, dacă se poate. Asta înseamnă cât se poate de clar că unul dintre aspecte ține de minister, celălalt însă ține de propria organizare și de fiecare instituție de învățământ. O bună comunitate educatională în scoală.

(…) Mie nu trebuie să-mi spuneți, fetița mea e clasa a III-a. Eu știu foarte bine ce greu este un ghiozdan. Uneori când sunt la Cluj o mai duc și eu la școală. Aș vrea ca unitățile școlare, și asta a fost viziunea mea, să devină mai autonome, să se nască comunități educaționale acolo între profesori, părinți, elevi, să nu se lupte unii cu alții, să lucreze împreună, să pună resurse împreună, nu spun de bani, de timp, de interes”„, a mai spus Daniel David.

(NU RATA: România, codașa Europei la un capitol vital. Datele statistice arată clar avansul pe care celelalte state îl au în fața noastră)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri