Un gigant mondial a încasat lovitura anului. Tribunalul a obligat colosul să plătească o amendă colosală. Este vorba despre multe milioane de dolari după ce clienţii au reclamat foarte multe nereguli. Tribunalul federal din Australia este cel care a dat sentinţa.
Potrivit publika.md, compania auto Ford trebuie să plătească o amendă de zece milioane de dolari australieni (7,5 milioane de dolari SUA) şi să stabilească o schemă de compensare pentru gestionarea necorespunzătoare a plângerilor clienţilor privind defectele maşinilor.
Totul a pornit după ce comisia australiană pentru concurenţă şi consum (ACCC) a dat în judecată Ford pentru modul în care a gestionat reclamaţiile a mii de clienţi, care s-au plâns că vehiculele trepidau sau rămâneau fără curent din cauza defecţiunilor la sistemul de transmisie.
Producătorul auto a recunoscut în timpul procesului că a gestionat necorespunzător mii de plângeri, în perioada mai 2015 - februarie 2016, de la clienţi care au cumpărat vehicule echipate cu sistemul ''PowerShift Transmission''. La aproape 40% din maşinile afectate s-a înlocuit cel puţin o dată ambreiajul, susţine ACCC.
Amenda anunţată joi este una din cele mai mari permise de legea privind protecţia consumatorului, a declarat preşedintele ACCC, Rod Sims. Acesta a explicat că, deşi erau conştienţi că trepidaţiile reprezintă o problemă de calitate, reprezentanţii Ford le-au spus clienţilor că sunt cauzate de modul lor de a conduce maşina şi în majoritatea cazurilor au refuzat să acorde despăgubiri sau să înlocuiască piesele defecte fără costuri, anunţă agerpres. Ford a schimbat vehiculele numai după ce a perceput clienţilor taxe semnificative, a adăugat şeful ACCC.
"Ne-a luat prea mult timp să identificăm problemele şi să admitem că plângerile clienţilor legate de 'sistemul PowerShift nu au fost gestionate corespunzător. Acceptarea amenzii de zece milioane de dolari australieni este prima noastră acţiune care arată angajamentul nostru de a rezolva aceste probleme'', a afirmat după audieri directorul Ford Australia, Graeme Whickman.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Vezi și Vineri intră în vigoare legea! Mii de români vor beneficia de această gratuitate
Un colos de pe piața din România închide trei unități: Se anunță concedieri în masă
Toți clienții LIDL care au cumpărat acest produs sunt vizați: Nu-l consumați!
Un gigant auto a încasat lovitura anului: Amendă uriașă- Cum au fost afectaţi mii de clienţi
Trending

16 febActual
Elena Udrea și șerpii pe care i-a ținut în brațe. Mesaj cu subînțeles al fostei ministre a Turismului pentru aliații din trecut

16 febActual
Din ce face bani a treia nevastă a lui Dan Puric. Cei doi soți au aceeași mare pasiune, dar Alexandra are ceva în plus: Mi-a plăcut cum scrie

16 febPolitica
Ilie Bolojan acceptă compromisul în coaliție pentru reforma administrației și pachetul economic

16 febActual
Mogulul Dan Voiculescu are soluția salvatoare pentru România. Patronul Antenelor nu vede decât o singură cale pentru ieșirea din criză

16 febExterne
Prăpăd pentru vecinii de la sud de Dunăre. Prețurile au explodat în Bulgaria după trecerea la moneda unică europeană

16 febActual
Ce salariu lunar avea Nicolae Ceaușescu înainte să fie ucis. Suma netă a fostului președinte era mult mai mare decât cele încasate de românii obișnuiți

16 febEconomie
Război financiar de 86 de milioane de euro în apărare: Statul român cere noi despăgubiri turcilor de la Otokar, chiar după ce aceștia au investit în România

16 febActual
La 86 de ani, Zamfira Melu din Brăila a ajuns pe lista persoanelor urmărite național

16 febEntertainment
Robert Duvall, legendarul Tom Hagen din „Nașul”, a murit la 95 de ani. Doliu la Hollywood

16 febActual
Curs BNR, luni, 16 februarie 2026. Moneda unică europeană pornește în forță săptămâna și își continuă galopul de sănătate în fața leului românesc
Articole Similare

16 febExterne
Duș rece de la Bruxelles pentru Kiev. UE nu este pregătită să ofere Ucrainei o dată clară pentru aderare

16 febExterne
Vecinii maghiari au dat lovitura, după ce Marco Rubio a anunțat că relația SUA–Ungaria intră într-o „epocă de aur”

16 febExterne
Colaps în agricultură! Franța e la pământ, iar riscurile pentru România sunt majore

16 febExterne
O veste importantă vine din China. Canadienii și britanicii vor putea vizita țara fără vize

16 febExterne



