Marii producători de automobile de pe mapamond doresc ca până în anul 2030 să dezvolte și să producă milioane de vehicule electrice, împreună cu bateriile şi materiile prime necesare pentru a susţine această producţie. În acest sens aceștia doresc să cheltuie aproape 1.200 de miliarde de dolari, scrie news.ro
Cifra de investiţii în vehicule electrice, care nu a mai fost publicată anterior, depăşeşte estimările anterioare de investiţii ale Reuters şi este de peste două ori mai mare faţă de cel mai recent calcul publicat cu doar un an în urmă.
Pentru a pune cifra în context, Alphabet, compania-mamă a Google şi Waymo, are o capitalizare de piaţă de 1.300 de miliarde de dolari.
Conform analizei, producătorii de automobile au prognozat planuri de a construi 54 de milioane de vehicule electrice cu baterii în 2030, reprezentând mai mult de 50% din producţia totală de vehicule.
Pentru a susţine acest nivel fără precedent de vehicule electrice, constructorii de maşini şi partenerii lor producători de baterii plănuiesc să instaleze capacitate de producţie a bateriilor de 5,8 terawatt-oră până în 2030, potrivit datelor de Benchmark Mineral Intelligence şi ale producătorilor.
În frunte este Tesla, unde directorul executiv Elon Musk a schiţat un plan îndrăzneţ, de a construi 20 de milioane de vehicule electrice în 2030, necesitând baterii de aproximativ 3 terawaţi-oră.
La sfârşitul lunii octombrie, Musk a spus că Tesla lucrează deja la o platformă de vehicule mai mică, menită să coste jumătate faţă de automobilele Model 3 şi Model Y.
Deşi Tesla nu şi-a dezvăluit pe deplin planurile de cheltuieli, o astfel de creştere exponenţială - o creştere de 13 ori faţă de cele 1,5 milioane de vehicule estimate pe care speră să le vândă în acest an - va avea un cost de sute de miliarde de dolari, potrivit unei analize Reuters a declaraţiilor financiare şi previziunilor Tesla pentru cererea globală de vehicule electrice şi producţia de minerale pentru baterii şi de baterii.
Volkswagen, deşi rămâne în urmă Tesla, are planuri ambiţioase până la sfârşitul deceniului, ţintind investiţii aflate cu mult peste 100 de miliarde de dolari pentru a-şi construi portofoliul global de vehicule electrice, pentru a adăuga noi ”gigafabrici” de baterii în Europa şi America de Nord şi pentru a-şi asigura aprovizionarea cu materii prime cheie.
Toyota Motor investeşte 70 de miliarde de dolari pentru a electrifica vehicule şi a produce mai multe baterii şi se aşteaptă să vândă cel puţin 3,5 milioane de modele electrice cu baterii în 2030.
Compania japoneză planifică cel puţin 30 de vehicule electrice diferite şi se aşteaptă să facă tranziţia întregii game Lexus la funcţionarea pe baterii electrice în această perioadă.
Ford Motor continuă să-şi mărească nivelul de cheltuieli pentru noile vehicule electrice până la 50 de miliarde de dolari şi să-şi crească la cel puţin 240 de gigawaţi-oră capacitatea de baterii, împreună cu partenerii săi, deoarece îşi propune să producă aproximativ 3 milioane de vehicule electrice în 2030 - jumătate din volumul total.
Mercedes-Benz a alocat cel puţin 47 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea şi producţia de vehicule electrice, aproape două treimi din aceasta pentru a-şi creşte capacitatea globală a bateriilor, cu partenerii săi, la peste 200 de gigawaţi-oră.
BMW, Stellantis şi General Motors plănuiesc fiecare să cheltuie cel puţin 35 de miliarde de dolari pentru vehicule electrice şi baterii, Stellantis punând la dispoziţie, împreună cu partenerii săi, cel mai agresiv program pentru baterii: capacitate planificată de 400 de gigawaţi-oră până în 2030, inclusiv patru fabrici în America de Nord, scrie news.ro
Giganții din industria auto doresc să cheltuie aproape 1.200 de miliarde de dolari până în 2030 pentru vehicule electrice
Trending

03 marActual
Ce leafă încasează o măicuță sau un călugăr în 2026. Puțini știu că banii lor vin direct din fondurile lăcașelor de cult

03 marActual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

03 marActual
Greșeala majoră pe care o fac românii în frigider. ANSVSA a explicat cum se depozitează alimentele, de fapt

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

08:23Actual
Ce a ajuns să facă Radu Coșarcă pentru bani. Fosta vedetă TV lucrează la o companie de stat fără legătură cu domeniul media

03 marActual
Fiica Elenei Lasconi, derapaj care îi aduce critici primăriței, încă o dată. Comparația dintre Khamenei și Preafericitul Daniel, făcută de Oana Lasconi, a revoltat creștinii

03 marActual
Ministrul Apărării explică de ce România nu este inclusă în extinderea umbrelei nucleare franceze

10:47Actual
Ilie Bolojan face militărie în Coaliție. Atitudinea autoritară a premierului a început să deranjeze tot mai multe nume grele de la guvernare

03 marActual
Călin Georgescu îl compară pe Nicușor Dan cu „Zdreanță” și respinge ideea alegerilor anticipate

03 marActual



