După o pauză de mai bine de 6 ani, compania a decis să-și extindă portofoliul. Și-a creat deja societatea comercială care va activa în țară și pășește, cu pași mari, spre noi clienți:
„Anul trecut am deschis prima noastră clinică de sănătate, Polikinika Savea. Anul acesta, proiectul nou - ne extindem operațiunile Salveo pe noi piețe și (...) vom deschide birouri Salveo CEE în România și Bulgaria”, a transmis CEO-ul companiei, Ivan Dobrincic.
Ce este Slaveo, compania care va veni în România
Salveo activează pe piață încă din anul 2007, de când a deschis afacerea în Croația și Bosnia-Herțegovina. La o distanță de doar 3 ani, s-a extins în Bosnia și Herțegovina, iar din 2012, a ajuns și în Polonia. În 2017, a apărut și pe piața macedoneană. În prezent, deschide o filială chiar în capitala României, București.
Clienții vor putea să găsească în farmacie nu mai puțin de 25 de medicamente fără rețetă. Unul dintre produsele cu care cei de la Salveo se laudă este Prospan, un sirop de tuse extrem de căutat la nivel european. Cu el, dar și cu alte variante din gama lor, vor să ajungă în top 3 pe țară, reușind să le „fure” clienții marilor jucători de pe piața farmaceutică.
CITEȘTE ȘI: Compania farmaceutică Teva poate plăti până la 3,6 miliarde de dolari pentru a soluţiona procesele legate de epidemia de opioide din SUA
Cum a reușit compania farmaceutică să aibă un succes răsunător
Cei de la Salveo se laudă cu faptul că au o echipă extrem de implicată și o viziune clară. De asemenea, partenerii au încredere în ei, pentru distribuția produselor. În plus, au mare noroc cu cei care le fac marketing și promovare.
„Esența succesului nostru este echipa noastră de persoane implicate, pasionate și proactive, care împărtășesc o viziune clară de afaceri în timp ce construiesc o cultură organizațională recunoscută.
Un deceniu de experiență în distribuția de succes a mărcilor fără prescripție medicală ne-a transformat într-un partener regional renumit pentru companiile farmaceutice care doresc să-și dezvolte afacerile pe piața CEE.
Partenerii noștri se bazează pe Salveo pentru înregistrarea, importul și distribuția de produse farmaceutice, precum și pentru cercetarea și analiza continuă a pieței, promovarea produselor și sprijinul pentru marketing și vânzări. Ei apreciază cunoștințele noastre specifice pieței și pasiunea companiei noastre”, se arată pe site-ul Salveo.
Până la acest moment, nu sunt cunoscute alte informații cu privire la venirea celor de la Salveo pe piața din România.
CITEȘTE ȘI: Gigantul Pfizer atacă România! Compania farmaceutică a dat în judecată statul român din cauza vaccinului anti-COVID-19


















