Gigantul Oracle, învins de justiția din România. Compania trebuie să pună în practică o decizie luată de judecători în cazul unei concedieri

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 29-03-2025 16:19

Actualizat: 29-03-2025 16:24

Article thumbnail

Sursă foto: forbes.ro

Oracle România se confruntă cu o situație fără precedent cupă ce instanța i-a dat câștig de cauză unui fost angajat al companiei. Decizia este definitivă, astfel că Oracle va fi nevoită să-l repună în funcție pe fostul angajat și să-i achite toate drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, dar și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reangajarea sa efectivă.

În iunie 2022, un angajat al Oracle România a fost concediat din cauza faptului că nu ar fi comunicat companiei că a fost condamnat în trecut pentru trafic de influență. În septembrie 2024, infracțiunea de care fusese acuzat a fost însă achitată definitiv.

Nemulțumit de faptul că a fost concediat fără un motiv întemeiat, angajatul a dat în judecată compania. Acesta a susținut că, începând de la sfârșitul anului 2021, a devenit victima unor acțiuni constante de hărțuire psihologică și discriminare din partea angajatorului. Potrivit reclamantului, care este de etnie romă, acțiunile de hărțuire au avut o serioasă componentă de discriminare rasială, totul culminând cu concedierea apreciată ca fiind nelegală și abuzivă.

Lovitura primită de Oracle din partea unui fost angajat

În plus, reclamantul a susținut că motivul principal al acțiunilor angajatorului l-a reprezentat faptul că a aflat că acesta fusese condamnat, în primă instanță, la pedeapsa cu închisoarea cu executare la finele anului 2021, sentința nefiind însă definitivă.

„În cadrul Oracle Romania există o "politică general-valabilă", promovată și de către alte mari corporații, de a scăpa, pe orice cale, de persoanele care sunt subiectul unor dosare sau condamnări penale, prin ignorarea deliberată a prezumției de nevinovăție și încălcarea drepturilor salariaților aflați în asemenea situații. Subsidiarele Oracle Corporation, precum Oracle Corporation, nu așteaptă soluționarea definitivă a dosarelor penale potențial nelegale, ci urmăresc să se descotorosească cât mai repede, cu orice preț și prin orice mijloace, de salariatul în cauză, indiferent de faptul că sentințele sunt nedefinitive.

Lovindu-se de refuzul reclamantului de a-și înainta demisia, Oracle Romania a constituit o așa-zisă "comisie de cercetare disciplinară”, al cărei singur rol a fost acela de a inventa diverse motive pentru a fi concediat, cercetarea disciplinară și concedierea fiind întreprinse formal.

Decizia de concediere nu este fundamentată pe concluziile unui proces-verbal al comisiei de cercetare disciplinară, în care să fie menționate expressis verbis faptele reținute în sarcina reclamantului, probele pe baza cărora angajatorul a constatat încălcarea anumitor prevederi ale Regulamentului Intern, ori motivele pentru care susținerile sale au fost înlăturate”, se arată în cererea fostului angajat de reîncadrare.

(NU RATA: Românii care şi-au luat casă cu bani de la bancă, după 2019, vor plăti rate mai mici începând cu 1 aprilie 2025. Scăderea este însă hilară)

Instanța i-a dat câștig de cauză reclamantului

De cealaltă parte, avocații companiei Oracle au susținut că reclamantul era subiectul unei investigații interne, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care a fost concediat. Mai exact, în urma unui audit intern, se constatase că în anul 2019 reclamantul folosise cardul companiei pentru a finanța o excursie la Disneyland, pentru el și familia sa.

„Reclamantul a suferit o condamnare penală în prima instanță pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare, pedeapsă ce include interdicția exercitării dreptului de a profesa ori de a desfășura activități de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Reclamantul este cercetat penal într-un alt dosar pentru infracțiunea de spălare de bani, iar în contextul de mai sus, pentru protejarea valorilor societății, a propriilor interese și a business-ului pe care îl desfășoară, inclusiv a celorlalți salariați care ar fi fost afectați în mod direct de o scădere în portofoliul de clienți în situația expunerii la un risc reputațional, societatea a restricționat accesul reclamantului la sistemele IT.

În ciuda susținerilor reclamantului, societatea nu a suspendat niciodată contractul de muncă, în afara suspendării de drept survenite ca urmare a concediilor medicale obținute de însuși reclamantul", se arată în întâmpinarea depusă de avocații companiei.

În cele din urmă, instanța i-a dat câștig de cauză reclamantului, astfel că Oracle este acum obligată să-l repună în funcție și să-i achite toate drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, dar și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective. Sentința este definitivă, astfel că firma nu mai are nicio cale de atac.

(VEZI ȘI: Alertă pentru românii cu carduri la Banca Transilvania. Schimbare radicală anunțată de conducerea instituției bancare pentru toți clienții din România)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri