Vodafone își consolidează poziția pe piața din România, în urma unei decizii importante a Curții de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, gigantul din industria telecomunicațiilor are liber să facă o achiziție strategică pentru portofoliul său.
Compania de telecomunicații Vodafone poate prelua UPC România, a decis, miercuri, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). De asemenea, instanța CJUE a mai stabilit că Vodafone poate prelua activele Liberty Global din Germania, Cehia și Ungaria.
Achiziția s-a finalizat după 6 ani de la semnarea acordului
Trebuie menționat că afacerea prin care grupul britanic Vodafone a cumpărat UPC România s-a finalizat după 6 ani de la semnarea acordului.
Miercuri, Tribunalul General din cadrul CJUE a confirmat decizia Comisiei Europene de autorizare a dobândirii de către Vodafone a activelor Liberty Global. Mai exact, este vorba de activele din Germania, Cehia, Ungaria şi România, informează un comunicat de presă al companiei.
În octombrie 2018, Vodafone a notificat Comisia Europeană referitor la intenţia de a dobândi controlul exclusiv al activităţilor de telecomunicaţii ale Liberty Global în țări ca Germania, Cehia, Ungaria şi România.
Liberty Global activa în Germania sub numele de Unitymedia GmbH, iar în Cehia, Ungaria şi România, sub numele de UPC. Iniţial, Comisia a chestionat profund compatibilitatea acestei operaţiuni cu piaţa internă. Însă în final a aprobat-o, în luna iulie 2019. Autorizaţia a fost acordată cu condiţia respectării de către Vodafone a angajamentelor ce vizau soluționarea problemelor concurenţiale semnalate de Comisie, notează Economedia.
Trei companii germane au sesizat Tribunalul Uniunii Europene
Trei companii germane (Deutsche Telekom AG, Tele Columbus AG şi NetCologne Gesellschaft fur Telekommunikation AG) au sesizat Tribunalul Uniunii Europene, solicitând anularea acestei decizii. Acestea au invocat riscul unei poziţii dominante a Vodafone, inclusiv pe pieţele furnizării cu amănuntul de servicii de transmisie de semnale de televiziune în Germania. Companiile citate au apreciat că Executivul comunitar a realizat erori evidente de apreciere cu privire la efectele concurenţiale ale operaţiunii comerciale în cauză.
Tribunalul a infirmat riscul poziției dominante a Vodafone
Totuși, în decizia sa publicată miercuri, Tribunalul General a respins aceste acţiuni ca nefondate, confirmând decizia în litigiu. Instanța menționată aminteşte, de asemenea, că doar „concentrările”, care ar afecta profund concurenţa efectivă pe piaţa internă sau pe un segment semnificativ al acesteia trebuie declarate incompatibile cu piaţa internă.
„Prin urmare, deşi Vodafone a atins o poziţie dominantă pe pieţele în discuţie, Comisia a putut concluziona în mod legitim în sensul lipsei unui obstacol semnificativ în calea concurenţei efective drept consecinţă directă şi imediată a concentrării”, se mai arată în decizia Tribunalului General.
Vodafone România are o cotă de piață de 25%
În România, achiziţia operaţiunilor Liberty Global de către Vodafone a avut ca efect o companie cu o cotă totală de piaţă de 25% raportat la valoarea veniturilor totale. Compania creată în urma acestei achiziţii oferă o gamă largă de servicii. Astfel,Vodafone livrează servicii TV interactive, de internet în bandă largă şi de telefonie fixă, precum şi servicii mobile. Atât celor 9,9 milioane de clienţi mobili ai Vodafone România, dar şi utilizatorilor celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România.


















